Întrebări către preot
Întrebarea #1002182
03.08.2010 01:08
Rugăciunea inimii
Re: Rugăciunea inimii
După părerea Sfinților Părinți, ”dulceața”, ”plăcerea” rugăciunii nu depind de rugător, ci sunt daruri ale lui Dumnezeu, care nu pot fi dobândite decât dacă ne vom lepăda în timpul rugăciunii de tot ce ne împiedică să fim cu Dumnezeu. E drept că înselătorul are multe mijloace de a înșela, dar după această simți tulburare și neliniște. În schim în acest caz al dvs, nu v-ați gândit că poate anume acel înșelător v-a îndepărtat de la rugăciunea inimii prin copilul dvs?! Dacă Dumnezeu e dragoste și v-a dat așa dar de frumos, învinuiți mai întâi pe El?! Și chiar de ar fi fost o pedeapsă ori ispită, oare nu se cădea dvs să vă smeriți și mai mult și să lucrați rugăciunea inimii?! Sau oare credeți că Dumnezeu cu o mână îți dă un dar, iar cu alta te lovește?! Eu cred că nu, și dvs ați înțeles greșit spusele psalmistului pentru acel moment. Când te apropii de Dumnezeu, lupta e mai mare, deci și ispitele sunt mai aprige. Noi însă suntem nevrednici și la începutul căii, dvs însă, împiedicându-vă de o pietricică, ați dat mânile jos. Sfântul Ioan din Kronstadt, spunea: ”Recurgând constant, corect, și intens la Rugăciunea lui Iisus, nevoitorul nu numai că se eliberează de patimi, ci poate dobândi în cele din urmă o asemenea stare harică, încât rugăciunea se transformă în totalitate în rugăciunea inimii și se desfășoară de la sine neîncetat și determină schimbarea la față a omului, încă din viață. Inima se umple atunci de o nereținută iubire atunci față de Dumnezeu și de oameni, și față de toată făptura, încearcă dulceață și căldură și când observă din sine cele mai mici porniri către rău, le înlătură neîntârziat. Pentru a nu fi mereu atacați de duhul răului, trebuie să avem necontenit în inimă Rugăciunea lui Iisus: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă. Împotriva celui nevăzut - Dumnezeul Cel nevăzut, împotriva celui puternic - Cel Atotputernic! Trebuie să purtăm aprig război cu păcatele, să le înfruntăm și luptăm cu ele prin chemarea numelui lui Dumnezeu. Astfel ne mântuim, curățim, învățăm, luminăm, găsim pace și liniște, suprema bucurie.”
Și tot Sfântul Ioan din Kronstadt ne spune: ”Făcându-ți semnul crucii zi: Doamne, cel ce ai pironit pe cruce păcatele noastre, pironește pe crucea Ta și păcatul meu și miluiește-mă! Și păcatul ți se va șterge, Amin.”
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


