Întrebări către preot
Întrebarea #10022545
26.06.2014 04:06
probleme
Re: probleme
Dragă soră, "Cel ce își muncește ogorul se satură de pâine, iar cel ce vânează năluci duce lipsă". Primul pas în vindecarea oricărei dependențe este recunoașterea ei. Odată recunoscând faptul că este dependent de un anumit lucru, cel în cauză trebuie să înceapă a lupta împotriva ei. Trebuie evitată pe cât se poate rămânerea de unul singur, lucru ce va îndemna cu certitudine la o întoarcere la dependența respectivă. Vorbirea cu cei dragi și spovedania la un preot sunt de un real folos. Ceva trebuie însă să-l motiveze pe cel dependent. Pentru un creștin, Evanghelia ar trebui să fie suficient de puternică spre a-l îndepărta de orice patimă și de orice dependență. Viața curată a sfinților și îndemnurile Părinților sunt adesea suficiente spre a întări un suflet și a-l motiva în lupta acestuia spre dobândirea libertății de patimi. Pentru un om care nu ia aminte la Sfânta Scriptură, ajutorul poate veni însă prin persoanele iubite. Dragostea pentru un om, pentru un copil, ori dorința de a întemeia o familie sănătoasă sunt adesea cele mai puternice motive pentru un astfel de om. Când acestea nu ajută însă, singura soluție rămâne la Dumnezeu. Uneori, dragostea pentru un om nu este de ajuns pentru a scăpa pe cel împătimit de o astfel de înșelare a celui viclean. Deci, după cum orice dependență dăunătoare are loc prin viclenia diavolului, în majoritatea cazurilor este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Spovedania patimii este vitală. Preotul are un har, primit în Taina Hirotoniei, pe care creștinii de rând nu îl au, cu care poate întări voința celui ce vine la spovedit. O spovedanie sinceră atrage mila și ajutorul lui Dumnezeu. "Doamne, nu vreau să mai fac aceasta, ajuta-mă! Îmi iubesc familia și pe omul de lângă mine, întărește-mi voința și ajută-mă să scap de această legătură!" Postul și ruăciunea sunt cele mai puternice arme împotriva uneltirilor celui viclean. Dacă nu poate posti cel împătimit, să postească cei de lângă el, iar Domnul, văzând dragostea lor, se va milostivi spre "cel bolnav" și îi va da puterea de a ieși din dependență.
Precum Domnul pentru dragostea și credința celor patru inși la tămăduit pe paraliticul care a fost slobozit prin acoperiș la el, așa și pe cel împătimit pentru dragostea și credința celor din jur îl va izbăvi de patima sa.
Prot.Victor Mihalachi


