Întrebări către preot
Întrebarea #1002624
10.09.2010 21:09
locul de muncă
Re: locul de muncă
Doamne ajută frate Adrian. Să știi că nu e ușor, mai ales printre străini. Sunt și eu printre ei, însă cu Domnul e mai ușor. Nu sunt eu vrednic de minunile Lui, dar își revarsă din plin bunătățile Sale peste mine. Îmi vine așa câte odată să Îl rog să nu îmi mai dea atâtea bunătăți că nu le merit, dar mii frică să nu greșesc. Știi ce te îndemn: roagă-te. Nu sunt eu marele ascet și părinte al rugăciunii. Dar îți spun că odată ce încep să mă gândesc la rugăciune încep și minunile. Gândul la Dumnezeu este un început al rugăciunii. Iar despre imobile nu știu ce să îți spun. Minciuna e un păcat însă aici în Europa nu mai pun accentul pe minciuna. Și în imobile cred mulți din cei care își caută un loc de trai. Îndemnul meu este să mergi la un duhovnic și să vezi ce spune el. Eu nu vreau să te îndemn spre imobile sau spre îndurare. Ambele pot fi bune însă partea bună trebuie căutată în comparație cu perceperile tale. Și aceasta o poate face doar duhovnicul. Până atunci îți recomand rugăciunea: „Acatistul şi viaţa Sfintei Cuvioasei Xenia(24 ianuarie)ajutătoare la nevoinţe băneşti”. Ca încheiere îți spun să nu crezi că numai simpla pronunțare a cuvintelor acestei rugăciuni va face minunie. În primul rând se cere de la tine credința și apoi trăirea cuvintelor. Cât mai puține cuvinte rostite la suprafață și cât mai multe trăiri lăuntrice. Și cel mai important este ca după ce îți rezolvi și primești ajutor să nu uiți de Dumnezeu, Dumnezeu nu este un pompier la care să apelăm când avem nevoie.
Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


