Teama și speranța

19.09.2010 21:09

Întrebare

Sărut mâna Părinte. Cu mulți ani în urmă am consimțit că soția mea să recurgă la avort. M-am spovedit unui călugar la Mănăstirea Sâmbăta, iar călugarul mi-a spus că trebuie să mă rog vreme de 21 de ani și apoi voi putea să mă împărtășesc. Obișnuiesc să mă rog lui Dumnezeu și mă simt vinovat de păcatele mele, dar nu pot spune că urmez întocmai învățăturile Ortodoxe. Sunt curios din fire și citesc despre alte religii pentru a înțelege istoria civilizațiilor și felul de a gândi al oamenilor de altă religie. Înțeleg că și acest interes este un păcat... Mai este oare vreo speranță pentru unul ca mine, sau sufletul meu este definitiv pierdut? Vă mulțumesc! Doamne ajută!

Răspuns

Re: Teama și speranța

Bună seara. Speranța e ca și dragostea - nu cade niciodată. Și cel mai mare păcătos, după ce a căzut, însuși Domnul îl ridică și-l face mai puternic și mai bun ca mai înainte, așa că nu lăsați rugăciunea, pocăința și nădejdea în mântuire. Și să răbdați până la sfârșit toate întru Domnul - iată ținerea credinței adevărate! Și să mărturisiți mereu dreapta credință și numele lui Iisus, ținându-vă de adevăr și biserică noastră sfântă ortodoxă; făcând așa fiți sigur că mergeți spre calea cea dreaptă! Să vă spovediți cât mai des și să știți: Dumnezeu - e Domnul iubirii, milei și iertării!

Doamne, ce-ți vom da noi în schimbul dragostei Tale sfinte pentru noi?!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie

Parohia, preoții și mănăstirile

Semnalează o problemă

Întrebarea #1002720