Întrebări către preot

Întrebarea #1003073

26.10.2010 19:10

Semn sau înșelătorie?

Întrebare
Aș avea și eu o nelămurire, vă rog. Cunosc un părinte care s-a oferit să arunce lumina asupra unei situații confuze, între mine și logodnica mea, scoțând miride în timpul Sfintei Liturghii - cu numele fiecăruia dintre noi - și-n funcție de traseul acestora în cădere și de alinierea lor pe Disc, dânsul spune că se poate vedea care e situația dintre cei doi și care va fi viitorul, spre bine sau spre rău - în relația noastră. Este o practică agreată? Mie mi se pare o formă de divinație. Vă rog, spuneți-mi ce credeți și dvs. Mulțumiri.
Răspuns

Re: Semn sau înșelătorie?

Eu rămân sceptic în ceea ce privește prevederea viitorului, chiar dacă sunt unii părinți înzestrat cu acest dar. La mine rămâne linia credinței. Prin credință putem să ne schimbăm orice linie pare a fi sortită. De aceea vă spun că nu cred în cele povestit de dumneavoastră și ași fi curios cine este acest părinte care se ocupă cu asemenea ritualuri. Pare a fi ceva mai mult extrasensoric decât divin! Îmi pare rău că apar slăbiciuni i între cei ai credinței. Dar mai mult îmi pare ca o blesfemie la adresa celor sfinte. Deci nu cred că există așa preoți.

Ne iertați și Domnul să lumineze adevărul Său.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie