Întrebări către preot
Întrebarea #1003148
03.11.2010 16:11
Re:
Bună ziua. Să încep cu începutul: mă doare sufletul nespus pentru dvs, dar nu că nu obțineți ce doriți, dar că nu vă sculați zi de zi în gând cu Domnul și nădejdea în El, și că dragostea pe care ziceți c-o simțiți uneori față de Dumnezeu e condiționată de ceea ce doriți să obțineți de la El
. Nu așa funcționează dragă soră. Judecățile noastre nu coincid deloc cu cele ale lui Dumnezeu, căci El e Atotvăzător și știutor, vede problema din toate părțile, noi însă suntem limitați și vedem doar într-o direcție și cel mai des în cea care ne convine. Din experiență vă vorbesc, căci m-ați întrebat ce aș face: am ajuns și eu într-o situație grea, similară cu a dvs și sufeream, dar eram conștient că se întâmpla asta cu mine pentru păcatele mele și erorile comise. Și când am devenit indiferent la tot și nu-mi doream nimic, doar ca Domnul să mă ierte și ajute zilnic, atunci a venit în viața mea ceea la care nici nu-mi permiteam să visez, căci eram conștient că nu merit. Iată unde e dragostea lui Dumnezeu! De ce dar dvs îi faceți reproșuri, dacă nu v-ați predat Voii Lui, nu a-ți adus pocăință pentru păcate, în plus încă vă mai înfârnați dorind și pretenzând ceva?! Pocăință căci divorțul e păcat și poate n-ați făcut răbdare destulă, căci trebuia s-o faceți, doar singură v-ați ales soțul, necătând la cele spuse de părinți. Aveți multă mândrie, căci căutați dezvinovățiri în toate, izolându-vă pe sine însuși într-o latură pozitivă, (toți îs vinovați, până și Dumnezeu că nu vă dă ceea ce visează orice femeie, numai dvs inocentă), când din contra trebuie să sesizați păcătoșenia dvs, doar așa se smerește sufletul. Și înfârnare - nu vedeți mai mult decât e sub nasul dvs, nu pătrundeți probema mai adânc și nu realizați cine are vina-n toate. E ușor a da vina pe cineva, iată s-o găsești mereu în sine e mai greu! Vă spun acestea nu spre osândire, ori judecată, dar încerc să analizez toate dintr-o parte și să vă trezesc buna conștiință, fără nici o supărare. Ar fi bine să mergeți la un duhovnic să vă mărturisiți și să aduceți mulțumire Domnului în toate! Iată atunci, când veți lepăda cu totul reproșurile și nu vă veți mai dori nimic, decât să stați zilnic smerită în fața lui Dumnzeu, atunci vă vor fi auzite rugăciunile. Nu așa: mă rog până obțin, pe urmă mă apuc de viața de familie și altele. Cu Dumnzeu nu se face târg și scris este: nu ispiti pe Domnul Dumnzeul tău!
Doamne ajută și iertați-mă și pe mine păcătosul.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


