Întrebări către preot

Întrebarea #1003402

04.12.2010 01:12

Întrebare
Este păcat să ascult rock? Eu nu mă îmbrac ciudat doar că îmi place acest gen de muzică. Mulțumesc!
Răspuns

Re:

Aici, părerile sunt împărțite, majoritatea însă sunt de acord cu faptul că e păcat! Personal am dat de câteva cântece, rock, cu textul tradus! Parte din cântece, sunt în adevăratul sens al cuvântului sataniste, parte, sunt pur și simplu fără de sens, gen: ”Eu merg prin băltoace și nu am nevoie de nimeni”! Plus la aceasta, majoritatea rockerilor, din păcate, au pierdut chipul lui Dumnezeu, adică, în ei, nu mai vezi nimic comun cu Domnul! Altfel spus, din păcate, ei nu sunt niște oameni care ar putea să te apropie de Dumnezeu, ci dimpotrivă! Și atunci, care e sensul? Unii teologi, nu au nimic cu această muzică, dimpotrivă, chiar merg și predică la aceste cuvinte! Pentru că merg și predică, le dau dreptate! Sf. Antonie al Surojului spunea că: ”De-mi vor pune catedra în iad eu și acolo îl voi predica pe Hristos”! De fapt, chiar și Hristos a predicat în iad, celor legați în întuneric, după cum ne învață Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură! Totuși, eu cred că acești teologi merg acolo nu pentru a asculta muzică, ci pentru a le spune celor de acolo că Hristos există, pentru că din păcate, din muzica rock, pe Hristos nu-L putem descoperi nicidecum!

Cu dragoste întru Domnul,

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.