Întrebări către preot

Întrebarea #1005059

09.03.2011 15:03

Despre canon

Întrebare
Am fost la preot de Crăciun și mi-a dat canon un an de zile, miercurea și vinerea. În zilele acestea nu mănânc de dulce dar bărbatul meu nu prea crede în Dumnezeu și avem discuții pe tema aceasta în viața intimă. Ce trebuie să fac? și ce trebuie să nu fac în zilele de canon?
Răspuns

Re: Despre canon

Toate întrebările privitor la canon, trebuie să le adresaţi celui care vi l-a dat, adică duhovnicului d-ră. Nici nu prea îmi este clar în ce constă acest canon ca să vă pot spune ce puteţi şi ce nu face. Căci pentru cei care nu sunt creştini doar cu cuvântul zilele de miercuri şi vineri oricum sunt zile de post pe tot parcursul anului, cu excepţia celor când avem dezlegare. Iar despre faptul că aveţi această neînţelegre cu soţul în privinţa relaţiilor intime, vreau să vă spun că dacă nu acceptă aceste zile ca nepermise, atunci nu ar trebui să faceţi acest post superior bunei înţelegeri din familie, că nu numai plata acestului post veţi pierde de-l veţi aduce pe soţ la căderea într-un păcat mai grav, dar şi veţi răspunde pentru acest fapt. Şi oricum de a-ţi primit canonul şi în acestă privinţă trebuie neapărat să discutaţi cu duhovnicul d-ră şi să-i lămuriţi de ce nu e posibil îndeplinirea acestei părţi a canonului.  

Doamne ajută.

Prot Victor Mihalachi

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.