Întrebări către preot
Întrebarea #1006898
22.06.2011 12:06
Femeia
Re: Femeia
Eh, dragă frate Florentin, dacă ar putea să fie toate lucrurile, dar şi fiinţile întocmai cum ne-am dori...Dar cred că chiar ne-am plictisi de la perfecţiunea lor. Dar nu există oameni perfecţi, deaceea cred că cel mai important e să ne învăţăm să determinăm ce e cel mai important. Şi pe departe nu e frumuseţea exterioară, şi dacă mai pui că e şi mai trecătoare ca zilele omului, atunci ce mai rămâne cu timpul din ea. Deaceea cred că trebuie să învăţaţi să faceţi deosebire dintre lucrurile trecătoare şi veşnice. Nu pot să vă zic pe care fată să o alegeţi, căci nici nu e corect să stabilim acest lucru doar după părerea dvs, dar zic că atunci când îţi alegi partenerul de viaţă şi cu care vei merge pe calea mântuirii, trebuie să meditezi nu doar la prezent, dar şi la ce va fi. Iată să zicem sunt căsătorit de mulţi ani, şi poate soţia mea nu mai e la fel ca atunci când m-am hotărât să-mi leg viaţa cu ea, dar uite că nu e adevărat, că deşi e altfel poate la exterior, dar e mai minunată ca atunci. Şi ştiţi de ce? Fiindcă trebuie să existe o legătură bazată nu pe ceea cum arătăm, ne prezentăm, dar pe ceea ce suntem cu adevărat. Frumuseţea, tinereţea vor trece, şi cât de banal n-ar fi chiar ne vom obişnui cu ele, şi cu ce vom rămâne? Dar iată dacă ne vom alege soţul sau soţia nu după ceea cum se prezintă în oglindă, dar după ceea ce este în adâncul sufletului nu vom regreta nicicând. Iar în privinţa la careva defecte pe care le are fiecare, există două momente la care v-aş îndemna să meditaţi, oare dvs sunteţi perfect? şi dacă totuşi doriţi să faceţi schimbări în persoana dragă să o faceţi doar din dragoste şi nu din egoisim şi să o faceţi cu Dragoste. Şi atunci să ştiţi că inima alesei nu va rezista şi nu va mai fi şi nici leneşă, nici cu careva defecte fizice care pot fi depăşite. Dar să nu uitaţi că devenind ea "perfectă" se prea poate să fiţi deja dvs cel care o dezămăgiţi...
Putem schimba lumea, dar trebuie să începem cu noi...
Prot Victor Mihalachi


