Întrebări către preot

Întrebarea #1007113

07.07.2011 14:07

patimi

Întrebare
Bună ziua Sfinte părinte...spuneţi-mi vă rog: cum aş putea să-mi ajut soţul să scape de patima fumatului şi al alcoolului? Vă mulţumesc anticipat.
Răspuns

Re: patimi

Doamne ajută. Mult face rugăciunea credinciosului. Doar ca să fie "mult", trebuie neapărat să fie şi cel ce se roagă credincios. Adică să vă rugaţi cu o credinţă adevărată că vă va auzi şi va asculta Domnul. Şi să nu vă propuneţi că uite mă rog o săptămână şi neapărat vor fi schimbări. Căci chiar şi atunci când deja vor fi, şi căderi, aşa e la luptă, trebuie din nou adunate puterile şi de continuat ce am început. Vă pot recomanda şi „Rugăciune către Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima băuturii” și „Acatistul Maicii Domnului „Potirul Nesecat" (Izbăvitoare de beţie)”. Nu e neapărat să existe şi una pentru lupta cu fumatul, căci oricum vă puteţi ruga cu cuvintele dvs. Cu credinţă, nădejde şi veţi reuşi. Nu vă cunoaştem soţul, dar nu ar fi rău să existe şi un duhovnic, care v-ar ajuta pentru izbăvirea de aceste patimi ale soţului, dar şi v-ar îndruma pe calea mântuirii.

Aşa să vă ajute Dumnezeu.

Prot Victor Mihalachi

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.