Întrebări către preot
Întrebarea #100786
01.05.2010 22:05
Întrebare
Cum putem să ne curăţim sufletul de gânduri? Doamne ajută!
Răspuns
Re:
Izbiţile de piatra cu numele Hristos! Gândurile necurate le putem nimici prin rugăciunea minţii: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa!”. De asemenea ne mai putem pune mintea la muncă prin cerectarea şi aflarea celor mai ascune păcate. Unul dintre cele mai uzuale este osândirea aproapelui care se face mereu cu voinţă sau fără, ajungând de la o vreme, parcă, ceva firesc. Am ajuns să judecăm noi în locul Tatălui nostru însuşindu-ne mult prea multe drepturi care până la urmă, şi dacă ar fi puţine, tot nu le-am avea. Deci mintea noastră să ia mereu aminte la cele dumnezeieşti şi la cercetarea sufletului. Să ne considerăm mereu cei mai mari păcătoşi şi să îl rugăm pe Dumnezeu să îşi reverse mila Sa peste noi pentru că mântuirea noastră nu poate fi posibilă fără aceasta. Rugăţi-vă neîncetat! Rugăciunea este arma asupra diavolului, iar credinţa este cărarea spre Împărăţie. După cum spunea un părinte, cine-şi aduce aminte mereu de iad - nu va ajunge acolo! Cu râvnă întru Domnul,Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


