Întrebări către preot

Întrebarea #1008699

14.10.2011 23:10

Întrebare
Părinte, am o întrebare, dacă, de exemplu, cineva are relații sexuale înainte de căsătorie și apoi se căsătorește cu persoana respectivă sau cu altă persoană și se spovedește, și se împărtășește, păcatul îi este iertat? Adică nu mai este acolo sus în cer? Vă întreb pentru că am găsit un verset și nu prea înțeleg: ''Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Adica chiar și dacă persoanele se căsătoresc și nu mai stau în păcat tot așa vor pați, cum scrie acolo în verset? Vă mulțumesc.
Răspuns

Re:

Da, este iertat, dacă este însoțit și de pocăință sinceră! Condiția de bază pentru iertarea păcatelor, este pocăința și făgăduința de a nu mai păcătui! Nu uitați că Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu!

Doamne ajută!

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.