Întrebări către preot
Întrebarea #1009149
14.11.2011 15:11
Re:
Ce ține de întrebarea dată, ea nu face parte din numărul babismelor. Într-adevăr, din cele mai vechi timpuri, se obișnuiește a spune, de exemplu: ”Doamne miluiește”, de 3, 12 sau 40 de ori. Toate pentru a crea o stare spirituală benefică și pentru a întări rugăciunea în inimile noastre. Este absolut aceeași situație și cu rugăciunea inimii, care este foarte importantă și care trebuie repetată incontinuu, astfel, aceasta ajutându-ne să fim totdeauna cu inima și cu sufletul nostru la Hristos Mântuitorul! Pentru a consolida starea de pocăinţă a rugăciunii, o repetăm 3, 12 şi 40 de ori. Toate cele trei numere simbolează în Sfânta Scriptură plinătatea. Sfântul Ioan de Kronştadt spunea "De ce repetăm adesea "Doamne, miluieşte?". Deoarece suntem persoanele care păcătuiesc pe tot parcursul vieţii şi care mereu îl supără pe Dumnezeul său şi, prin urmare, demni de orice condamnare şi pedeapsă. Şi toate bunurile pe care le avem şi pe care le cerem, le vom avea datorită miostivirii lui Dumnezeu, dar nu prin faptele noastre şi proprile merite, şi le cerem ca pe o milă a Domnului, dar nu ca pe ceva la care avem dreptul sau care ne-ar aparţine. Astfel, această rugăciune scurtă ne învaţă pocăinţa, smerenia, schimbarea proprie şi încrederea în mila lui Dumnezeu, milostivirea faţă de aproapele şi ţinerea aminte despre inevitabila Judecată de Apoi şi cele promise după meritile noastre.
Aceasta, a fost pe scurt, ca ideie la întrebarea Dvs! Nădăjduiesc să vă fie de folos!
Preot Iulian Rață


