Întrebări către preot

Întrebarea #1009380

25.11.2011 16:11

probleme de suflet

Întrebare
Bună ziua, părinte. Am şi eu o întrebare la dumneavoastră. Fiind în clasa a 10-a şi a 11-a, totul îmi mergea bine la lecţii, răspundeam fără nici o problemă sau emoţie, însă o dată ieşind în faţă la povestit, am început cu bine, însă deodată mi s-a făcut rău, nu aveam aer şi nu mai puteam să rostesc nici un cuvânt. De atunci nu pot să vorbesc în faţă, simt aceasta şi mi-e frică să ies în faţă, mi-e ruşine de colegi că nu o să pot vorbi. Ce să fac, părinte. De atunci mă rog, ţin post şi mă împărtăşesc. Poate îmi daţi vreun canon, nu ştiu ce să mai fac, ajutaţi-mă. Vă mulţumesc.
Răspuns

Re: probleme de suflet

Dragii mei, nu putem noi să dăm canoane pe net! Trebuie să vă adresați părintelui duhovnic și de la el să cereți binecuvântarea!

Cu iertare și, Mântuitorul zice: ”Îndrăzniți, Eu am Biruit lumea”!

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.