ÎntrebareSărut mâna, părinte. Am un mare necaz în viaţă de familie. Suntem căsătoriţi de 11 ani, avem o fetiţă de 4 ani, suntem stabiliţi în altă ţară, totul a fost bine între noi până acum 3 ani, când am cunoscut o familie, cam de atunci au apărut problemele între noi. Nevasta vorbea urât cu mine, după aceea a început cu fetiţa, n-am mai suportat şi am început să vorbesc şi eu urât cu ea, o perioadă era bine, una rea, tot aşa. Am strâns ceva bani să cumpărăm un apartament în ţară şi mi-a spus că s-a săturat să tot adunăm bani, eu i-am spus că şi eu, la care mi-a spus să mai ieşm şi noi, nu numai casă, muncă şi copil. A început să cheltuie banii, eu îi mai ziceam că nu era necesar să cumpere, ea spunea că-s zgârcit şi tot aşa. Şi tot cu sfadă într-o zi mi-a spus că se duce în chirie cu fata că îi e mai bine, vrea să crească singură fata, că s-a săturat de casă şi multe altele. I-am spus să se gândească bine, ce face şi gata. Într-o zi mi-a spus că se mută cu prietenul acesta de familie, că şi el are ceva probleme cu nevasta şi a închiriat un apartament. Atunci mi-am dat seama care era baiu între noi. Seara am venit de la lucru şi mi-a spus că se duce în chirie, la care i-am spus că de ce nu merge cu o fată, tocmai cu el, a spus până găseşte stă la el. A luat fata şi s-a dus, am lăsat-o să plece, neavând ce să fac pentru că aşa sunt legile, aici femeile fac ce vor. Am tot vorbit cu ea, să vină acasă, nu a vrut îmi spunea că nu vine, că nu mă mai iubeşte, că m-am purtat urât cu ea. La urmă am aflat toată povestea de la nevasta prietenului. Ea ştia de relaţia lor de un an, dar n-a spus nimic, pentru că nu ştia cum reacţionez eu şi el nega că nu are nimic cu ea. Am vorbit cu mama ei, i-am spus carei baiu şi nu ştiu ce a fost, că s-a întors acasă după o lună, a stat 2 săptămâni şi a plecat iară cu el. Am vorbit cu prietenul şi la urmă a spus că vrea să îndrepte lucrurile, după care a venit iar acasă. A stat 2 luni, în care se întâlneau pe ascuns şi a plecat iar, după 2 săptămâni a venit acasă, pentru că nu mai poate să stea cu el. Fiind însărcinată nevasta sa, el era cu amândouă, dar a minţit findcă vroia să scape de ea. Iar a plecat, tot aşa a spus că acum gata, că divorţează, după un timp, m-a sunat, că ce am de gând să fac. I-am spus că nu mai plătesc casa, am rămas fără lucru şi nu mai pot, vând ce mi-a rămas. Am împărţit şi lucrurile din casă şi mă duc în lume. Mi-a spus că nu mă pot duce, ce fac cu fata, c-o iubesc prea mult. M-a sunat să vadă ce face fata, era duminică, i-am spus că suntem în parc, a venit şi ea seara, trebuia să ducă fata la ea, i-am pregătit hainele la fată, să o ducă, dar n-a vrut, mi-a spus că vine acasă. N-am ce face e şi casa ei, i-am spus bine, da care-i baiu, mi-a spus iar de nevasta lui amicul, că are o boală acum şi s-ar putea să n-o mai ducă mult şi-l lasă să stea cu ia şi noi ce facem, i-am spus azi că nu ştiu, cu timpul vedem. Nu vreau să ne creştem fetiţa împreună, i-am spus că da, a zis că renunţă la divorţ, după un timp iar a plecat cu el şi din luna mai nu s-a mai întors, nu pot nici să văd fata, o văd când iese de la şcoală, 10 minute atât, până nu începe divorţul. Ea continua să vorbească tot urât cu mine şi o învaţă şi pe fată şi nu o lasă să vina la mine. Am ţinut un post de 40 de zile, acum ţin iară, nu mai ştiu ce să fac, îmi iubesc fetiţa enorm, am aşteptat 7 ani să avem un copil şi o iubesc încă şi pe ea. Vă rog, ajutaţi-mă într-un fel. Daţi-mi un sfat. Rugaţi-vă pentru mine Adrian şi Maria, să ne împăcăm şi să fim iar o familie, să putem să ne creştem fetiţa în pace. Ce mă sfătuiţi să mai fac, părinte. Vă rog, răspundeţimi şi daţi-mi un sfat. Vă mulţumesc. Doamne ajută.