Întrebări către preot

Întrebarea #1009886

27.12.2011 13:12

Întrebare
Doamne ajută! Avem o nelămurire şi vă rugăm să ne luminaţi. Eu am fost învăţată de mică, că atunci când mă trezesc de dimineaţă, să merg să mă spăl, apoi să mă închin. Soţul meu, care s-a apucat nu demult cu cititul rugăciunilor de dimineaţă, a găsit scris: ”Sculându-te din somn, fără lene, şi cu mintea trează, depărtează-te de aşternut şi te închină de trei ori, zicând... ''. Acum el spune că mai întâi te închini, apoi te speli. Este vreo regulă în acest sens? Vă mulţumim!
Răspuns

Re:

Desigur că este mai bine, mai întâi să te speli și după să te închini, cu trupul și cu mintea curată. Dar dacă există pericolul ca după ce te-ai spălat grijile casnice să te ia înainte, atunci mai bine mai întâi te închini. Ce ține de rugăciune, întroducerea de la aceasta nu face trimitere și la activitatea zilnică, cum ar fi mâncatul, spălatul pe corp sau strânsul patului, ci face referință la întâlnirea noastră cu Dumnezeu, care are loc în timpul Sfintei rugăciuni!

Să aveți pace!

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.