0
0

Sărut mâna părinte! Vă urmăresc cu deosebită plăcere site-ul și de câteva ori am apelat și eu la sfințiile voastre cu întrebări. Cu bucurie am primit de fiecare dată răspunsurile, de aceea îndrăznesc din nou cu o întrebare. Am o prietenă cu care am mereu discuții pe teme religioase. În ultima vreme este tare tulburată de problemele pe care le are în familie. Are două fete frumoase, cultivate (au studii superioare) care din pacate au ajuns la 27 respectiv 29 de ani și sunt necăsătorite. Nu își găsesc perechea potrivită, căci după ce cunosc câte un băiat, nu trece mult și descoperă fie că are un viciu ascuns, fie că are în paralel o relație cu altă femeie. Prietena mea a cugetat că pricina tuturor relelor și nefericirii fiicelor ei se datorează avorturilor făcute în tinerețe. Am întrebat-o dacă le-a spovedit și mi-a răspuns că a făcut-o dar ea tot crede că copiii avortați se roagă pentru nefericirea ei și a fetelor. Am încercat să-i spun că păcatele mărturisite sunt iertate, nu are rost să se îndoiască de bunătatea lui Dumnezeu, dar ea stăruie în gândul care o macină. Acum a trimis la o mănăstire acatist de 40 de zile pentru pruncii uciși. Mi-e milă de frământarea ei și nu știu ce sfat să îi dau. Binecuvântați părinte!

  • Eugenia a întrebat 12 ani ago
  • last edited 3 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit și un paznic necontenit: constiinta.Într-adevăr printre oameni nu este nici un judecător care să fie așa treaz, precum conștiința noastră.Dintre judecătorii omenești, unii se mituiesc, alții se câștigă prin maguliri, alții se intimidează prin amenințări și încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă.Conștiința însă, nu se biruiește prin toate acestea; ci poți să măgulești, să dai daruri, să ameninți sau să faci orice, acest judecător va rosti pururea hotărârea cea dreaptă, chiar și asupra gândurilor noastre cele mai păcătoase.De ar fi trecut oricât de mult timp, conștiința niciodată nu uită cele petrecute; atât în timpul când se săvârșește păcatul, cât și înainte și după săvârșirea lui, ea se ridică împotriva noastră ca un martor acuzator. Principalul aici este căința.Căinţa Dumnezeu o răsplăteşte cu bine, cu iertarea; dar când se tratează cu nepăsare sau cu făţăr­nicie lucrurile acestea, sigur că atunci Dumnezeu Se mânie şi ne pedepseşte.Pe lângă canonul pe care i l-ai dat, pe lângă rugă­ciunile pe care le face, dacă poate, să scoată şi lacrimi, pentru că lacrimile sunt ca şi al doilea botez – adică, prin lacrimi ne putem curaţi. Dar lacrimile să fie curate, sincere, pentru că sunt două feluri de lacrimi. Să nu fie făţarnice. Pe acelea Dumnezeu nu le primeşte. Să fie pornite din inimă, cu căinţă. Prin aceste lacrimi, Dum­nezeu ne curăţă de orice greşeală, de orice păcat. Şi să avem nădejde la Dumnezeu, că Dumnezeu nu ne pără­seşte niciodată. Este mai aproape Dumnezeu decât credem noi. Noi numai atâta suntem datori, să strigăm, ca şi Sfântul Apostol Petru. Când era pe mare şi a văzut valurile că vin, a început să se îndoiască şi s-a afundat. Atunci a strigat: „Doamne, ajută-mă!”, şi numaidecât Dumnezeu a venit şi l-a prins de mână. Deci rugăciunea să fie înaintea acestei mame și Dumnezeu o va auzi nu ai decât.

Când suntem într-o nenorocire, în deznădejde, în mare ispită, să strigăm la Dumnezeu. Să-I cerem ajutor, să-I cerem iertare ca unui Tată milostiv şi iubitor.

Prot Victor Mihalachi



  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.