Cunosc o fată ce merge la aceeași biserică, ca și mine. Ea mi-a mărturisit că nu se miruieste, nu vrea să se apropie de nici un preot considerând că i-au mai făcut rău și alții și nici nu se spovedește deoarece crede că după ce s-a destăinuit unui preot, acela îi poate face rău. Are momente când își exprimă ură față de unii Sfinți pe care i-a rugat să-i îndeplinească unele dorințe și nu i s-au îndeplinit, e supărată că deși cere lucruri firești(să se căsătorească) acest lucru nu se întâmplă și ea se revoltă că și-a petrecut tinerețea în singurătate. Nu știu cum să o ajut să înțeleagă că nu îi poate rău mirul, că spovedania o ajută. Ea consideră că dacă le-a spus unor Preoți această dorință a ei și aceia nu au ajutat-o concret (adică să vadă ea că în urmă rugăciunilor, își găsește un soț), atunci sunt demni de ură, se simte abandonată și de ei. Ce e de făcut în astfel de cazuri? Cum își revin acești oameni la sentimente mai bune față de mirungere, spovedanie sau doar discuția cu un Părinte?
- a întrebat 12 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Răspunsurile la întrebarea 12430 și întrebarea 12418 parcurg ideia care v-ar răspunde și dumneavoastră. Omul trebuie să fie ajutat să înțeleagă lucrurile în amănuntul lor. Nu ai cum să-l forțezi să aibă fără să înțeleagă. Poate să ajungă să aibă discuții cu cineva care îi poate să îi explice ce se întâmplă în Biserica lui Hristos.
Lumina e în cunoaștere și înțelegere.
Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
