copii

0
0

Binecuvântați părinte! Avem un băiețel de 3 ani și îl duc regulat la biserică că deja el este prea degajat acolo, preoții ce slujesc acolo sunt nanii lui, palamarul e bunelul lui cu care trăim și ei se comportă cu el mai blînd. Părintele iubește foarte mult copii și îi lipește și bunelsu mi-l ia în SFÎNTUL ALTAR. Nu știu cum să procedez, bunelsu îmi spune că el c-am deranjează, uneori se poate duce lîngă părinte și cîntă cu el sau se uită cum el se roagă, eu parcă mă simț prost că nu îmi educ copilul și nu îi explic că nu se poate acolo. Bunelsu se mîndrește că are așa nepot și nu își dă seamă că el deranjează acolo. Părintele zice că o să crească și o să înțeleagă, dar eu sunt mai severă de felul meu, de mic nu mai lipsește nuiau din casă, dar și pînă ajung la ea încep cu explicatul pînă mă doare capul. Deci sfatul d-stră de care am nevoie este să mă liniștesc și să las toate așa cum sunt sau să intervin și eu? Vă mulțumesc din suflet!

  • veronica a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Mântuitorul spune: „Lăsați copiii să vină la mine”. Iar dacă venirea lui deranjează atunci să nu lăsați să deranjeze. Mai ales în Sfântul Altar. Să îl țineți lângă dumneavoastră până va mai înțelege că în altar trebuie să existe un comportament adecvat acelui loc. Să nu îl luați de acolo, din altar, până nu îi specificați că de nu se va comporta liniștit și cu sfințenie atunci va trebuie să stea în afara altarului până nu își va potrivi portul cu locul. Nu suntem noi vrednici să oprim copiii dar trebuie să nu lasăm prin ei să se smintească Biserica. În ce privește nuiaua: să luați seama să nu fie prea multă. Să ia aminte orice mamă la cuvintele de mai sus: de mic nu mai lipsește nuiau din casă, dar și până ajung la ea încep cu explicatul până mă doare capul. Foarte frumos. Aceasta trebuie să fie de învățătură pentru toți părinții care își cresc copiii.

Creșteți-vă copiii în dragoste și frică de Dumnezeu și feriții de încercările lumii acesteia.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.