Iertarea pacatelor

0
0

Ce aș putea să fac pentru ca fiică mea să mă ierte pentru tot ce i-am greșit de-a-lungul vieții. Menționez că n-am realizat până ceva timp în urmă că educația pe care i-am dat-o timp de 22 de ani cât a fost acasă la noi, părinții ei (perioadă în care ne-am străduit pe cât ne-a fost posibil să-i asigurăm cele necesare dezvotarii personalității intelectuale și nu numai). Această s-a întâmplat în perioadă de dinainte de 1989. Și o educație religioasă a avut în condițiile de atunci. Amintesc numai că înainte de examenele de la facultate mai întotdeauna o miruiam cu ulei sfințit de la Sf. Maslu, slujbă la care ajungeam fugind de la serviciu. Cu toate acestea, după plecarea definitivă din țară împreună cu soțul ei, încă din anul 1995, fiică noastră s-a schimbat totalmente și acolo fiind și-a amintit toate „asa zisele rele” pricinuite ei de noi părinții. Ex. că am certat-o, că nu i-am dat de mâncare, că nu i-am cumpărat cărțile ce și le-a dorit (a avut cca 300 de volume de beletristică, jurnale de călătorie,etc.) Anul care a trecut ne-a invitat în Canada, acolo unde este emigrata și s-a purtat foarte urât cu noi. Mai mult ne-a spus că ne vedem ultima oară și să nu o mai căutăm. Starea sulteasca în care am găsit-o este de plâns. Fumează, bea alcool în fiecare seară ocazie cu care se certă cu noi aducându-ne aminte că ne-am comportat cum nu trebuie cu ea. Menționez că am fost puțin severi amândoi părinții, dar nu am pedepsit-o ci am căutat să o ferim de multele capcane în care ar fi putut să fie prinsă. Nu vreau să mă scuz, dar serviciile noastre au fost de așa natură că nu am putut să-i oferim o educație aleasă nici să-i arătăm prea mult că o iubim. Și care părinte nu-și iubește copilul? Acum suntem acuzați că nu o iubim și nici nu am iubit-o și câte altele, greu de crezut că pot fi reproșate de copil unui părinte. Ce ași putea face? O simt pierdută, departe de Dumnezeu, de neamuri, de tradiții și neputincioasă, lăsându-se în voia viciilor… Fiind departe și înstrăinați, nu pot decripta cauzele care au determinat această stare de lucruri. Nu a dorit să se deschidă sufletește, să comunicăm, să ne aflăm pasurile. Refuzul de a merge la medic și a se trata mă neliniștește extrem de mult. Ce pot face? Am dorit să-mi expun, să mă destăinui, să mă spovedesc, străduindu-mă să-mi amintesc toate neajunsurile și greșelile mele care au determinat o asemenea situație. Rugăciunile, acatistele, îmi sunt de mare folos. Merg și particip la slujbele Sf. Liturghii, la Sf. Maslu, țin post, mă spovedesc periodic și mă împărtășesc. Durerea rămâne în suflet că mi-am pierdut copilul și o simt și pe ea pierdută în păcate nedorind să audă de cele sfinte și de Dumnezeu în acea lume fără Dumnezeu. Mi-ați fi de mare mângâiere sufletească de ați putea să-mi dați un sfat. Doamne ajută!

  • Georgeta a întrebat 12 ani ago
  • last edited 3 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Bună să vă fie inima și să vină pacea peste sufletul vostru cel amărât și întristat. Dureros e să fii mamă care să sufere pentru copilul său. Mai mare durere cred că nu există. Scriind aceste câteva rânduri mă gândeam la următorul lucru. Pentru început ar fi bine să vă cereți iertare pentru toate și să încercați să vă apropiați mai mult sufletește. Chiar dacă e căzută rău să îi rămâneți alături măcar cu vorba dulce și blândă. Arătați că regretați de cele întâmplate. Nu e cazul să îi demonstrați că toate le-ați făcut din dragoste. Ea nu vă va înțelege acum. Poate cu timpul va fi altfel. Însă la moment nu e cazul. Dar mă mai gândesc că poate la moment și dumneavoastră nu aveți un comportament prea plauzibil pentru ea, sau mai bine spus față de ea! Poate că îi aduceți probleme familiei: sigur nu o forțați cu nimic? Chiar se aprinde așa de una singură și vă ocărăște, sau poate e determinată de dumneavoastră? Mă tem că nu ați putut să îi oferiți prea mult însă în schimb îi cereți acum prea multe. Sper să mă greșesc. Nu vreau să îi țin ei apărare, dar parcă îmi este greu să percem cum așa un om să se pornească de unul singur să vă aducă vină?  Să aveți grijă să nu întărâtați copiii voștri la mânie, așa ne cere Apostolul nouă, părinților. Dacă știți că nu aveți vină la moment față de relația ei de familie atunci vă rămâne să vă rugați Domnului. Și să încercați să vă apropiați cu dragoste față de ei, pentru a ajunge să le fiți cei mai buni prieteni și apoi să îi ajutați să înțeleagă viața. Și să mai țineți cont și de faptul că este printre străini. Nu e ușoară viața printre străini. Și e și mai greu când cineva încă te mai și cicălește la cap. Încercați să vă puneți în locul ei și să înțelegeți de la ce s-a ajuns tocmai aici, tocmai la așa încercări de grele. Dragostea și rugăciunea să vă fie arma care să vă ajute să luptați cu încercările lor. Iar de aveți vină la moment atunci aceasta ar fi un alt subiect de tratat.

Rugați-vă unii pentru alții.

mag. Vitalii Mereuțanu

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.