0
0

Sărut mâna părinte! Vă rog să mă îndrumați cum să gestionez conflictul soacră-noră, până ajung la părintele duhovnic. În scurte cuvinte vă descriu povestea: m-am mutat din oraș la țară la soacra mea, femeie divorțată și singură. Întodeauna mi s-a părut ciudat să fie sărbătoare și ea să fie singură. Mă puneam în locul ei și-mi dădeau lacrimile. Numai că la momentul sosirii brațele ei nu au fost deschise. Am trecut peste, crezând că-s toane de moment. Anii au trecut, am privit mai adânc la mine și am continuat să-mi fac datoria. Am îngrijit-o mai bine ca pe părinții mei. Îi făceam inclusiv baie, spălat rufe, mâncare, respect, adresare doar cu „dumneavoastră” (am încercat să o iubesc ca pe noua mea mamă). Soțul și copilul îngrijiti ca la carte. A început să-mi reproșeze că prea apretez, calc, să nu-i mai răsfăț cu prăjituiri, prea gătesc… N-am înțeles prea bine pentru că doar îngrijeam de fiul ei… Niciodată ea nu a gătit ceva de sărbători … a spus că nu se prea pricepe, toate au picat pe mine și mulțumeam lui Dumnezeu că-mi dă puterea și dragoste să le birui pe toate. Cu timpul câteva rude „binevoitoare” au încercat să-mi zică câte ceva, dar eu nu mă ocup de bârfă și nu am plecat urechea. Dacă a văzut că nu are cum să mă facă să sufăr, la momentul când atrăgeam soțului atenția că a băut prea mult ea îi mai turna, că doar e la el acasă… chiar dacă l-au adus vecinii din sant … El ca să-și arate respectul pe care mi-l poartă a urinat pe mine … Anii au trecut, am spus asta-i crucea, trebuie că mă ajută Iisus să o duc. Când plecam la serviciu mă întreba când mi-am cumpărat anumite hainuțe, că ea nu le știe și eu sincer mă simțeam tare prost că sunt de mulți ani, dar le îngrijesc cu drag și arată destul de bine. Apoi, lăuda pe toată lumea care aduce ceva de pomană, totul e bun la ei, la mine n-a apreciat niciodată nimic. Ce să fac, perseverez poate găsesc acel „ceva” bun pentru care îmi va mulțumi. De câțiva ani are un fiu cu o paralizie după un accident vascular, o fiică, plecată în străinătate și soțul meu a plecat și el. Aproape că nu vine nimeni la mine, îmi văd de casă, dar cu socra vorbesc puțin, doar cele legate de ce trebuie mâncare, medicamente, în rest singurătate și rugăciune. De ceva timp am observat în timpul posturilor o îndeamnă ispita și se ia de mine. Îmi reproșează că nu vorbesc cu ea, că nu am invitat-o la revelion, (eu nu petrec niciodată de revelion)… De câte ori făceam aceste gesturi cu multă dragoste mă refuza și am crezut că nu-i face plăcere, că prea îi vorbesc în scurte cuvinte, că nu stau să-mi zică ce mai e prin sat, lucru pe care nu l-am făcut niciodată, nu bârfesc… și m-a blestemat să-mi dea Dumnezeu o noră ca mine, i-am mulțumit și i-am amintit că balanța are doua talere și că nu a pus și toate lucrurile bune și necesare pe care i le-am făcut în toți anii căsniciei mele. Și atunci a zis că-i scot ochii, ceea ce nu am făcut doar i-am amintit cum e trebuie celălalt taler al balanței echilibrat, iar acest reproș l-am făcut după 25 de ani de căsnicie … astăzi ….și i-am zis că chiar mă minunez de ce oare n-au început să-i crească aripi … Probabil că fiind prima confruntare a crezut că sunt o proastă care înghite tot, suportă tot. Vă rog, ce să fac că m-a c-am tulburat, am mulțumit Domnului, dar parcă nu mă pot concentra la rugăciune. Am nevoie de ajutor, iar la părintele duhovnic ajung în postul Adormirii Maicii Domnului. Ce să fac? Se ocupă intensiv de „imaginea „mea la toți mă bârfește și poate că ei o cred, că eu fiind așa de retrasă doar biserică și casă am devenit o ciudată … Aștept un cuvânt care să-mi dea puterea necesară de a continua… (toate cele trăite de mine în această căsnicie nu le cunosc părinții mei). Uneori văd că asta-i lucrarea Bunului Dumnezeu, că probabil am întâlnit pe soțul meu doar ca să primesc darul lui Dumnezeu, copilul, iar lucrarea continuă cu desăvârșirea iubirii față de soacra mea, răspunzând cu bine la toată nemulțumirea ei, dar mă întreb dragostea asta cu forța nu cumva o face să mă urască? Se cuvine ca nemulțumitului să i se ia darul? Doamne ajută!

  • Nicoleta a întrebat 12 ani ago
  • last edited o săptămână ago
  • You must to post comments
0
0

Bună seara. Desigur că acest conflict a fost și va rămâine de șirul mai multor veacuri. Și aceasta atâta timp cât toate ce sunt nu sunt bazate pe Hristos. Aici mă refer la soacră. Din câte văd sunteți o femeie silitoare în cele al lui Hristos. Și trebuie să știți bine căci cu binele vom învinge răul. Acestea sunt practic puține cuvinte dar care ne vorbesc multe. Nu trebuie să vă provocați la mânie. Și aici îți vorbesc mai mult ție. Nu îi provoca mânia. Chiar dacă se aprinde singură încearcă să o aduci la liniște. Să îi vorbești cu frumosul. Așa este și așa e și normal într-o lume a firii și care e lipsită de Hristos, sau poate că e Hristos dar e unul formal în sufletul ei. Încearcă să te mântuiști în așa fel încât să nu îl determini pe celălalt să se piardă. Nu putem să ne mântuim decât împreună. Poate că nouă ni se pare că tot ceea ce facem e bun dar odată ce cel de lângă noi nu se mântuiește înseamnă că nu e deplină credința noastră. Nu are cum să se piardă cel de lângă noi iar noi să ne mântuim cu credință dreaptă. Continuă să faci binele și așteaptă-te la rău. Acest cuvânt să îți fie devizia ta în viața. Și de vei reuși să o mântuiești pe mama soacră încă din acestă lume atunci să știi că ești vrednică de cununa cea de veci. Ține cont de vorbele lui Socrate: Acel călăreți este bun care reușește să călărească un cal nărăvaș. Aveți șansa să vă vedeți tăria de credință. Încercați să o țineți sub privirea duhului și să lucrați în limitele mânturii.

Cum nu ai da cum nu ai face, o mamă soarcă tot poamă acră rămâine. Mai putem lua puțin zin dulceața credinței și atunci nu ne amărâm prea mult sufletul. Iar poama se face dulce atunci când e coaptă de soarele Hristos.

mag. Vitalii Mereuțanu

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.