Răbdarea

0
0

Cum să răbdăm şi să ne comportăm faţă de cusururile apropiaţilor, celor din preajma noastră?

  • Tina a întrebat 14 ani ago
  • last edited 3 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Se cade ca omul să rabde cu resemnare ceea ce nu poate fi îndreptat – în sine şi la ceilalţi pînă ce Dumnezeu va binevoi să rânduiască lucrurile altfel. Nu uita niciodată ca aceasta prieşte cel mai mult sufletului, călindu-i răbdarea, fără de care vredniciile noastre n-au cum să preţuiască mare lucru. Dar nu înceta să te rogi fierbinte, cerând ajutorul lui Dumnezeu, spre a putea să porţi în duhul blândeţei povara. Nu te sfădi cu cel care o dată, sau de două ori povăţuit, rămîne îndărătnic, ci încredinţează totul în mâinile lui Dumnezeu, că, în faptele tuturor slujitorilor săi, voia şi cinstea lui să strălucească, El care ştie să întoarca în bine tot răul. Dă-ţi silinţa să fii răbdător şi îngăduitor faţă de cusururile şi metehnele celorlalţi, oricare ar fi ele, căci nu eşti nici pe departe scutit de multe altele, pe care cei dimprejurul tău sunt nevoiţi şi ei
să le rabde de la tine. Când tu însuţi nu te dovedeşti în stare de a-ţi îndrepta purtările aşa cum îţi propui, de unde cutezanţa de a cere ca altul să şi le îndrepte pe ale lui, după voia bunului tău plac? N-am zice nu ca ceilalţi să fie fără cusur, dar de îndreptarea metehnelor noastre ne sinchisim prea puţin. Am vrea să-i vedem pe ceilalţi mustraţi cu asprime, cît despre noi, nici nu vrem să auzim de dojană. Îngăduinţa arătată altora ne displace, deşi nu suferim să fim respinşi atunci când cerem pentru noi înşine scutire ori îngăduinţa. Pe ceilalţi i-am dori ţinuţi din scurt, potrivit tuturor rânduielilor, noi înşine nu suferim să fim, întru nimic, restrânşi de asprimile legii. Astfel se adevereşte cât de rar cântărim cu aceeaşi măsură pe aproapele nostru şi pe noi înşine. Dacă toţi oamenii ar fi desăvîrşiţi, ce ne-ar mai rămâne de îndurat de la ceilalţi din dragoste pentru Dumnezeu? Adevărul este că Dumnezeu însuşi a rânduit să ne „purtăm unii altora sarcinile” (Gal 6, 2), căci nimeni nu-i fără cusur, nimeni fără jug şi povară, nimeni deajuns sieşi, nimeni îndeajuns de cuminte şi înţelept, se cade, tocmai de aceea, să fim îngăduitori unii cu alţii, să ne îmbărbătăm unii pe ceilalţi, să ne dăm, după caz, unii altora o mână de ajutor, să schimbăm între noi îndemnuri şi poveţe. La necaz se arată, fără greş, virtutea fiecăruia. Iată că nu prilejurile îl fac pe om şubred, ci doar arată cât este de slab.

Să ne întărim în credinţă şi răbdare, obţinând virtuţi plăcute Ziditorului şi mântuitoare!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.