mama

Sărut Mâna, Părinte. Vă anunţ că după împăcarea cu soţul de care divorţasem, lucrurile merg bine şi suntem o familie din nou. El nu a mai băut alcool de 9 luni jumătate, Dumnezeu să îl întărească şi de acum încolo până la sfârşitul zilelor să nu se mai spurce cu obiceiul ăsta. Mă adresez acum dv. cu încă o durere. Mama mea suferă de schizofrenie, dacă ştiţi ce înseamnă această boală, mulţumim Domnului pentru ea. Înainte, în căsnicia mea, soţul nu îmi dădea voie să o văd pe mama decât foarte scurt, ca un vizitator străin şi atât, să vină mama la noi în vizită nici vorbă. Toate astea pentru că soţul nici la ora actuală nu ştie ce înseamnă să ai un părinte bolnav, el ia de bună toate crizele mamei şi în general este foarte respingător, apărându-şi o presupusă mândrie, nici eu nu ştiu. Mama s-a îmbolnăvit foarte tare cât timp nu am fost apropiată de ea, ea rămânând singură în apartament, în bolile acestea psihice este de o importanţă crucială să faci acel om să se simtă parte dintr-o familie. Ea a fost mereu în inima mea parte din familia mea, dar eram într-un stres continuu că nu-i convenea soţului, din motive de orgoliu prostesc. Apoi nu ne-am mai înţeles pentru că el se adâncise în anturaje şi prieteni dubioşi şi băutură şi am divorţat. În timpul ăsta, cât am rămas singură cu copiii mi-am luat inima în dinţi şi mi-a ajutat Dumnezeu şi Maica Domnului de am găsit un doctor bun pentru mama şi a stat câteva luni internată în spital de unde a ieşit cu conştiinţa că este mama mea, că eu sunt într-adevăr fiica ei, că trebuie să ţinem un tratament să fie bine, pentru că efectele bolii erau deja dezastruoase pentru psihicul ei şi pentru starea sufletească. Menţionez că mama are acum 58 de ani şi are această boală de la 25 de ani. Şi ne-a crescut, pentru că a muncit, a avut un loc de muncă şi ne-a crescut aşa, cu boala asta gravă, Dumnezeu să o miluiască, Părinte. Căsnicia mea nu mergea bine deloc, dar mama nu ştia nimic de astea, pentru că eu nu îi spuneam nimic, avea ea alte dureri. Nici de divorţ n-a ştiut mama, doar la câţiva ani după, i-am spus. În acest timp, după ce am tratat-o, a venit acasă şi am simţit că am renăscut, Părinte, aveam şi eu o MAMĂ, cum are orice fată nevoie în viaţa ei. Mama venea singură la noi şi la copiii mei acasă, ceea ce era de neimaginat înainte, pentru că mama nu ieşea din casa ei din cauza bolii ășteia. Acum, însă, m-am împăcat cu soţul, şi deşi el s-a schimbat în multe privinţe, asta cu mama mea o ţine agăţată în sufletul lui. Mama mea e un om bun, simţit, nu vrea să deranjeze, dar soţul vrea iar să o izolăm, să nu vină pe la noi, şi el pur şi simplu nu înţelege că asta ar însemna iar coborârea în crize de boala şi senzaţia ei că nu o vrea nimeni, e groaznic, Părinte. Ştiu că impulsul dv. este de a spune sus şi tare că femeia va lăsa pe mama şi tatăl ei şi se va duce după bărbat, asta şi am făcut şi aşa voi rămâne, cu bărbatul meu, Părinte, dar nu se poate să las singurul părinte care mi-a mai rămas, de izbelişte, prada bolii acesteia foarte periculoase, neprimind-o în casa mea pentru că nu ştiu ce idei sucite are soţul. Eu, sufleteşte, nu mă simt împlinită aşa. Nu este nici o bănuială că eu mi-aş asculta mama în deciziile pe care le iau în viaţă, în sensul de a primi vreo influenţă din partea ei. Mama este un om sensibil şi niciodată nu şi-a exprimat păreri radicale negative asupra căsniciei mele, deci nu are decât influenţe benefice asupra mea. I-am explicat asta şi soţului, dar parcă vorbesc unui surd, pentru că el nu înţelege boala în general, Părinte. El crede că trebuie să te debarasezi de oamenii bolnavi în viaţă, este un efort prea mare pentru el ca să îi accepte, îi dă dureri de cap vaietele altora. Dar mama nu se vaita, doar ar veni la mine să stea să râdă cu copiii mei, nu mereu, ci din când în când. Mă simt cu sufletul foarte trist , cum să fac să fie bine? Mă rog ca Dumnezeu, Maica Domnului şi toţi Sfinţii să o ţină pe mama mea sănătoasă, să îi dea viaţă îndelungată şi cu multe bucurii din partea noastră. Nu mi se pare drept să o dau la o parte, mai ales că în ultimii ani mi-a fost un spijin foarte puternic, eu însumi ajungând la concluzia că nu puteam trăi şi reuşi cu cei trei copiii ai mei singură, fără ajutorul ei afectiv şi fără prezenţa ei. Vă mulţumesc pentru tot ajutorul şi dv. Dumnezeu să vă dăruiască Mântuire pentru toate sfaturile luminate pe care mi le-aţi dat de-a lungul timpului.