Grija pentru animale

0
0

Sărut mâna, Părinte! Spuneți-mi, vă rog, este păcat să avem grijă de animale? Mă refer aici la câini. Eu am găsit o cățelușă de talie mică pe stradă și am luat-o acasă și a rămas la mine, a făcut și doi puișori. Acum îi îngrijesc pe toți trei. Mi s-a reproșat cum că nu fac nici un bine având grijă de aceste animăluțe și că mai bine banii cheltuiți cu ei i-aș folosi pentru un copil sărac. Eu știu că Dumnezeu a făcut și animalele și noi trebuie să avem dragoste și pentru ele. Eu nu pun câinii mai presus de ființele umane, dar poate aceste animăluțe mi-au fost trimise de Dumnezeu. Eu sunt singură și nu mi-am dorit niciodată să-mi iau un cățel de companie, pur și simplu așa s-a întâmplat. I-am dat ceva de mâncare și cățelușa s-a ținut de mine și eu nu am putut să o las în stradă, mai ales că era iarnă geroasă și ea era moartă de frig și foame. Vă mulțumesc frumos!

  • You must to post comments
0
0

Bună ziua. Natura trebuie să fie purtată în grija noastră. Dar nu trebuie să o facem idol pentru noi. Așa că încercați să aveți grijă de acele animale dar în măsura în care le folosește atât lor cât și mântuirii voastre. Eu mai sunt de o părere pe care o împărtășesc Sfinții Părinți: în acea casă în care este ținut animalul este îndepărtat Duhul Sfânt. Nu sunt foarte scrupulos pe această temă, dar animalul trebuie să își aibă locul lui. Omul din zilele noastre a ajuns să exagereze cu anumite lucruri din natură: duc animalele la frizor, au certificate de naștere pentru animale: lucruri care îl îndepărtează de mântuirea sa. Acordând prea mare atenție creației îl pierdem din vizorul credinței pe Creator. De aceea vă îndemn să aveți un oarecare calcul în felul îngrijirii de aceste animale. Să nu ajungeți în extremele care vă distrug. Și în încheiere așa o întrebare: de viața a câtor copii v-ați îngrijit? Câți copii aveți? La întrebare nu îmi răspundeți mie ci vă răspundeți pentru a vedea cu cât ați trecut limita îngrijirii de natură și a îndepărtării de creator.

Iertați și rugați-vă Domnului.

mag. Vitalii Mereuțanu

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.