pentru Daniela

0
0

Draga mea, asculă te rog învăţătura mag. Vitalii Mereuţanu că te învaţă de bine, noi sîntem un cuplu care ne dorim foarte, foarte mult copii dar cu părere de rău încă nu avem, nu aş dori la nici o femeie să simtă acea durerea în suflet pe care o am eu, cu lacrimi în ochi vă scriu sincer, dar îi mulţumesc Domnului pentru toate, cred, cînd vom fi vrednici de un asemenea Dar Îl vom primi neapărat şi aş vrea să închei cu o frază a Sfinţilor Părinţi care zic „… pe mormintele copiilor voştri fericirea nu o puteţi „construi””, te rog să nu faci acest pas fatal, de care vei regreta toată viaţa. Ştii Daniela, stau şi mă gîndesc cum se simte micuţul la tine în burtică în timp ce tu stai tot cu decizia să-l păstrăzi sau ba… el sărmanul nu are nici o vină… toate aceste emoţii negative el foarte bine le simte, deci te îndemn să îl iubeşti şi să-i vorbeşti chiar de acum, sigur că te înţelege. P.S. Un ajutor material, financiar cred că ar fi binevenit doar că nu ştiu unde-l putem trimite. Sper că nu te-ai supărat prea tare, mă rog de mă iartă.

  • You must to post comments
0
0

Scumpul sufletului meu, va veni bucurie și peste tine. Știe de ce Dumnezeu te încearcă. Mă bucur că dai dovadă de o credință frumoasă și rodnică. Vei primi în baza credinței voastre. Mi-a plăcut foarte mult fraza citată de la Sfinții Părinți. Avem oameni mari în rândul înaintașilor noștri și merită se le urmă nu numai sfaturile ci și propriile exemple. În ce privește dorința de a o ajuta pe Daniela: sper ca surioara noastră să mai revină pe aici și să ne mai lase un cuvânt despre starea ei și a micuțului și poate să ne lase și ceva date de contact. Vă mulțumim mult că știți să fiți alături de cei în suferință: aceștia sunt cei mai mici ai lui Hristos, de care să avem grijă în această viață. Vă îmbrățișez pe toți și vă mulțumim că sunteți mereu alături de noi. La fel mulțumesc pentru că ați urmat exemplu de mai sus și ați trimis o întrebare la care nu a trebuit să muncim în corectarea ei: diacritice și explicit.

Cu stimă și mult respect …

mag. Vitalii Mereuțanu

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.