Bună ziua. Vreau să mă ajutați cu un sfat și pe mine, părinții mei au divorțat 17 ani în urmă, cauza căsătoriei a fost tata, el să regăsit în biserică și tot ce e legat cu ea, (cer scuze cum mă exprim, nu știu dacă corect m-am exprimat, dacă am ofensat cu ceva, cer scuze), așa cum spuneam tatăl meu a plecat din familie pe drumul Domnului, noi de fapt (eu și fratele meu) am rămas cu mamă, pe timpul ăla tatăl meu nu avea nici casă, nici mamă, ia fost foarte greu pentru început, noi cu fratele nu am riscat să mergem după el, ci am rămas cu mama, tatăl ni-a lăsat noua tot, nu a luat nimik cu el, eu eram după școală, trebuia să fac o facultate, să mă căsătoresc, cu tatăl dacă mergeam, nu reușeam poate pe vremea aia să obțin de toate, cu atât mai mult că eu cred în Domnul, dar doar atîta cât poate sufletul meu, și când mă rog, o fac din suflet, puțin da din suflet, au trecut ani, mulți ani, eu am o familie și fratele la fel, mama mea să căsătorit a două oară, are o familie minunată, tatăl între timp a făcut academia de teologie, a apărat diplomă, și e staret la o mânăstire importantă, în toți acești ani cu tatăl nostru nu prea comunicam, el e rece cu noi, când ne vorbește, nici nu se uită la noi, privește în depărtare, dacă îl rugăm să ne acorde 5 min și să vină să vorbească cu noi, vine…foarte rar, și vorbim doar 2-3 min… pentru alții el e mereu disponibil, le ajută, îi ascultă.. pentru noi mereu nu are timp, nu ridică telefonul dacă vede numărul nostru… odată nu ne sună să ne întrebe, de vă e bine sau rău.. are nepoți și de fiece dată când ai vede, întreabă aceiași întrebare, câți ani are? Nici un interes față de noi, dacă al sunăm, prima întrebare e.. Ce vrei? Acu de curând am aflat că și luat o fată de suflet, adika fiică săi fie, o ajută cu tot și o sprijină mereu, dar noi, ai lui copii cum rămînem? Ce să facem? Ce vină avem noi că el cu mama au divorțat? El nu ne poate ierta și azi că am rămas cu mama și nu am plecat cu el, a fost câteva ori mi-a reproșat; dacă mergeați cu mine, azi era să aveți de toate, dar dacă ați ales cu mama, atunci ce mai vreți de la mine? Mie nu îmi pare rău de pasul care l-am făcut 17 ani în urmă, dacă ar trebui, laș mai face odată, eu sunt singură azi la rândul meu mamă și cred că cu fratele am procedat corect când am luat decizia să rămînem cu mamă, pe vremea aia a suferit un stress că rămas cu 2 copii cu toate grijile, și pe 1 salariu de soră medicală, tata în toți acești ani nu a ajutat-o odată cu nimic, nimic… mamă la început se mai întîlnea cu el, povestea probleme ei cu noi, poate el ne mai vorbește, ne mai îndrumă… dar el cu timpul sa făcut din ce în ce mai rece și odată ia zis mamei, nu mă mai căuta, acestea nu-s probleme mele, din momentul ce copii au rămas cu tine, sunt ale tale probleme, cum vreai, așa rezolvale… eu nu-l judec pe tatăl meu, dar nu știu de ce așa se comportă cu noi, copii lui, nu ne recunoaște deloc, despre el aud doar vorbe de laudă.. e pe buzele la toată lumea… are de toate, nu neg.. dar o dată când a dus o bucățică de pâine la gură, nu să gândit o dată la noi, avem noi oare ce mânca? Măcar să ne întrebe de suntem vii, suntem morți, bolnavi, sănătoși, mama de mii de ori îmi spune.. nu-l mai sunați, nu-l mai căutați că nu vrea să știe de voi, oare voi nu înțelegeți? Ea nu zice cuvintele astea că să ne îndepărteze de el, ci vede cum noi suferim, ai sunăm, al căutăm, ne interesăm, ai trimitem mesaje… ci el nimik în skimb, nimik, nici un cuvânt cald, un sfat… mereu plâng după întîlnirea cu el.. când merg să-l văd, știu că e pe 2 min, dar de fiecare dată sper că data asta va fi întîlnirea pe 10-15 min să poate chiar o zi întreagă, să vorbesc și eu cu el, să-i zic problemele mele, să mă sfatuie să mă îndrume.. nimik… plâng, mereu plâng.. am zis de mii de ori k nu-l mai caut să mă interesez de el dacă e bine sau nu.. dar nu pot.. îmi încalc cuvîntul și iară sun, iară ai dau mesaje, iară îl sun, apoi iară mă întristez, iar plîng, iară îmi promit că nu-l caut și tot așa, nu mă lasă inimă să fiu indiferentă, nu pot.. spuneți-mi ce să fac, cum să procedez și procedez eu bine sau nu? Cum să mă liniștesc? Dacă nu ne vrea, atunci să-l lăsăm așa cum vrea el? Sau să sufăr în continuare? Au trecut 17 ani și nu să schimbat nimic, ce trebuie eu să fac ca măcar o dată să mă sune shi să mă întrebe și pe mine, bună dragu tatei… ce mai faci scumpă mea …((((
- Simplu a întrebat 12 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Surioara mea cea scumpă. Nu mai fi trist. Te înțeleg și știu și eu ce înseamnă să fii fără tată(singur am crescut fără tată), dar nu aș îndrăzni să îl învinuiesc în ceva. Chiar dacă a decis să fie cu altă femeie, l-am respectat la fel cum o respect la moment și pe mama, pe el îl mai am în rugăciune, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ceea ce e important este să nu mergem și noi pe urmele cele greșite ale părinților. Nu aș putea numi urmă greșită cea a tatătului tău. Dacă crezi că nu v-a oferit dragostea de tată atunci voi la rândul vostru să o oferiți copiilor voștri. Iar pe tata să îl iubiți ca pe un tată, și acum și mai mult, ca și un tată duhovnicesc. Să vă bucurați că aveți un rugător atât de mare în această lume. Nu-i mai judecați faptele și mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate, pentru că sunt pentru a voastră mântuire. Și încercați să nu îi fiți îngreunare în ceea ce are de făcut. Fiți înțelepți și mereu când ajungeți să vorbiți cu el să îi cereți doar un simplu lucru: tată și părinte roagă-te și pentru noi lui Dumnezeu. Și mulțumim că exiști pentru noi în asemenea loc minunat. Ține cont că odată ce a ales calea monahismului el s-a rupt de această lume, a lăsat lumea și tot ce a avut în ea și s-a dus să-l urmeze pe Hristos. Și să știi că tot pentru al voastru bine. Nu va lasat goi, ci singur ai spus că va lăsat tot ce a avut. Nu a luat nimic cu el! Pentru aceasta deja trebuie să fiți recunoscători în fața lui Dumnezeu. Spui că nu îl judeci dar aduci cei mai mari jăratici de judecată asupra lui. Timpul a lăsat să vedeți și voi cum stau lucrurile și acum să vă bucurați de ce aveți. La ce bine să rămâi cu judecata? Nu judeca că nu ai de unde să cunoști gândul și încercările lui până a ajunge la această treaptă. Nu ai de unde să știi tu cum a înghițit el acea bucățică de pâine. Nu ai de unde să știi tu cum s-a chinuit el pentru a aduce această mântuire între voi. Mare mântuire este să ai unul din părinți să se sârguiască pe calea Domnului. Deci eu văd o mare judecată în sufletul tău. Și vreau să cer și părerea celor care citesc aceste rânduri să spună și ei dacă simt judecata în sufletul surioarei noastre. Eu m-am rușinat când am văzut așa de mare judecat și îmi cer eu iertare Domnului pentru tine. Știu că ai durere, dar această durere poți să o ai numai dacă ești departe de Domnul. De aceea te îndemn să lași cele ale lumii: gânduri, judecată, tristețe, …, și să îl descoperi pe Dumnezeu în această viață. Poate că într-adevăr ar fi mai bine să îl ajutați nu să îl mai deranjați. Lăsați ca Domnul să îi judece fapta. Voi să vă întăriți în credință și să vă bucurați de viață. Și nu vă mai plângeți că nu vă sfâtuie și nu vă îndrumă. Singură spui că ești mulțumită de drumul pe care l-ai ales. Ai preferat să rămâi cu lumea, atunci cu lumea și fii. Părintele și-a dat un vot al mântuirii și trebuie să îl urmeze. Deci voi pentru ei sunteți ca oricare alt creștin. Odată ce spuneți că nu ați regretat că nu ați mers cu el, atunci fiți buni și nu mai trâmbițați ci trăiți viața pe care ați ales-o și bucurați-vă de cele ce vă aduce ea. Trebuie să înțelegeți și să aflați ce e cu calea pe care a ales-o el și de se intercalează cu cea pe care ați ales-o voi să aveți. Nu e ușor, dar încercați să aflați cele la care vă îndemn eu. Până nu veți găsi cele lăuntrice, cele duhovnicești nu îl veți înțelege pe tatăl vostru.
Hristos în mijlocul nostru.
mag. Vitalii Mereuțanu
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
