Bună seara! Mi s-a întâmplat când mă rugam să-mi apară gânduri și imagini de peste zi și îmi era greu să mă concentrez la rugăciune…Rreciteam rugăciunea dar tot mă asaltau gânduri și imagini. Eu aș vrea ca rugăciunile mele să-i fie bineplacute Lui Dumneazeu… Ce sfat îmi puteți da? Doamne ajută!
- Gabriela a întrebat 12 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Bun lucru doriți, foarte bun! Sfântul Ignatie spunea: Este foarte important să știm și să înțelegem că trebuie să facem lucrurile bine, cum trebuie, în așa fel încât să apară și roadele Duhului. Cel mai periculos pentru creștini este căderea în formalism. Trebuie să avem în vedere faptul că rugăciunea este lucrătoare dacă este făcută după învățătura Sfinților Părinți, ea dă roadă sufletului aducând cu sine în primul rând străpungerea inimii, candoarea și blândețea, căldura sufletească ce îmbrățișează toată lumea și bineînțeles multitudinea darurilor Duhului Sfânt: pacea, bucuria, blândețea, curăția, facerea de bine, etc, etc. Pentru a putea ajunge la aceste roade, Sfântul Ignatie Briancianinov ne tâlcuiește de ce este importantă:
ATENŢIA DIN TIMPUL RUGĂCIUNII!
Prezenţa şi conlucrarea necontenită a atenţiei în timpul rugăciunii este neapărat trebuincioasă. Datorită atenţiei, rugăciunea devine binele propriu, personal, al celui ce se roagă; dacă atenţia lipseşte, rugăciunea îi rămâne exterioară.
Când atenţia este prezentă, rugăciunea dă roade îmbelşugate, dar când este absentă, produce spini şi pălămidă. Roadele rugăciunii stau în iluminarea duhului, într-o smerită înduioşare a inimii şi în reînnoirea sufletului prin viaţa Duhului; spinii şi pălămidă constau în lenevirea sufletului, în părerea de sine fariseică care se naşte dintr-o inimă împietrită, care se mulţumeşte şi se laudă cu mulţimea rugăciunilor spuse şi cu timpul petrecut recitându-le.
Atenţia care apără în mod absolut rugăciunea de toate împrăştierile, de gânduri nefolositoare şi de vagabondajul imaginaţiei, este un dar al harului dumnezeiesc.
Noi ne manifestăm sincer dorinţa de a primi acest dar – el ni se acordă prin har pentru mântuirea sufletului – sforţându-ne să fim atenţi ori de câte ori ne rugăm.
Atenţia „metodică” – numim aşa atenţia noastră câtă vreme nu este susţinută de har – constă, conform sfatului Sfântului Ioan Scărarul, în închiderea duhului nostru în cuvintele rugăciunii. Dacă, din lipsa experienţei în lucrarea rugăciunii, duhul nostru nu reuşeşte să rămână închis în cuvinte şi scapă, noi trebuie să-l readucem.
În starea sa de cădere, duhul nostru este în mod natural nestatornic şi înclinat să se împrăştie în toate părţile. Dar Dumnezeu îi poate da statornicie, şi o va face în momentul voit în funcţie de statornicia şi de răbdarea noastră în nevoinţa.
ATENŢIA DIN TIMPUL RUGĂCIUNII!
Prezenţa şi conlucrarea necontenită a atenţiei în timpul rugăciunii este neapărat trebuincioasă. Datorită atenţiei, rugăciunea devine binele propriu, personal, al celui ce se roagă; dacă atenţia lipseşte, rugăciunea îi rămâne exterioară.
Când atenţia este prezentă, rugăciunea dă roade îmbelşugate, dar când este absentă, produce spini şi pălămidă. Roadele rugăciunii stau în iluminarea duhului, într-o smerită înduioşare a inimii şi în reînnoirea sufletului prin viaţa Duhului; spinii şi pălămidă constau în lenevirea sufletului, în părerea de sine fariseică care se naşte dintr-o inimă împietrită, care se mulţumeşte şi se laudă cu mulţimea rugăciunilor spuse şi cu timpul petrecut recitându-le.
Atenţia care apără în mod absolut rugăciunea de toate împrăştierile, de gânduri nefolositoare şi de vagabondajul imaginaţiei, este un dar al harului dumnezeiesc.
Noi ne manifestăm sincer dorinţa de a primi acest dar – el ni se acordă prin har pentru mântuirea sufletului – sforţându-ne să fim atenţi ori de câte ori ne rugăm.
Atenţia „metodică” – numim aşa atenţia noastră câtă vreme nu este susţinută de har – constă, conform sfatului Sfântului Ioan Scărarul, în închiderea duhului nostru în cuvintele rugăciunii. Dacă, din lipsa experienţei în lucrarea rugăciunii, duhul nostru nu reuşeşte să rămână închis în cuvinte şi scapă, noi trebuie să-l readucem.
În starea sa de cădere, duhul nostru este în mod natural nestatornic şi înclinat să se împrăştie în toate părţile. Dar Dumnezeu îi poate da statornicie, şi o va face în momentul voit în funcţie de statornicia şi de răbdarea noastră în nevoinţa.
Dumnezeu să vă aibă în pază!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Răspunsul tău
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
