Sarut mana Parinte!

0
0

Sărut mâna Părinte! Îmi permit să am două întrebări pentru liniștea mea sufletească: 1. Urmează să avem cununia civilă, și doresc să știu dacă biserica, preotul poate sfinți (și în ce mod) verighetele astfel încât să le putem purta nu doar estetic, ci în mod religios. Menționez, că din probleme financiare nu ne permitem să oficiem și cununia religioasă când toți cunoscuții care ar participa se așteaptă să facem și petrecere după aceea. Nu putem face asta pentru că nu ne permitem, plus că mama mea a decedat de un an și tot nu am puterea sufletească de a organiza o petrecere. Ne-am propus ca în momentul în care apare primul copil, la botezul acestuia să facem și cununia religioasă. 2. Cununia are loc pe data de 13 Octombrie, m-am interesat de semnificatiile acestei zile, dar multi ne condamnă; au dreptate? Sărut mâna Părinte!

  • Ileana Doricescu a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Scumpă soră, înțeleg perfect că nu de morală ai nevoie. Dar, dacă nu te voi sfătui, păcat voi avea înaintea lui Dumnezeu. Uite, sincer, nu pot înțelege cum așa, vă permiteți să vă gândiți la un trai în păcate și în fărădelegi. Ori, prostia cu să se nască pruncul și după ne vom cununa, chiar mă dă gata. Sincer, mă omoară! E absurd de tot soră! Adică, preferați ca copilașul Dvs. să fie rodul desfrâului doar pentru că nu aveți suficienți bani pentru mâncare și băutură. Păi, vă dați seama că copilașul Dvs. va trăi cu amprenta desfrâului pe frunte toată viața sa, iar păcatul desfrâului, tot ce e posibil să-l macine o viață, doar din pricina păcatului Dvs. Unde vă gândiți oameni buni? Mai apoi, chestia cu mămica. Dați-mi voie să pun următoarea întrebare: Cum credeți, mama Dvs., fiind acolo sus, lângă Dumnezeu, vrea ca Dvs. să păcătuiți? Vrea ca să fiți nefericită? Vrea ca să vă petreceți viața în păcat doar pentru că îi duceți doliul? Înțelegeți că e o prostie? Care mamă dorește ca copilașul său să fie nefericit? Soră, de acest moment, atârnă, tot ce e posibil că întreaga fericire din viața Dvs. Vă rog, din suflet vă rog, nu vă bateți joc de viața Dvs. și nu vă bateți joc de Dumnezeu! Nu faceți așa ca nici o rugăciune a Dvs. să nu fie auzită și să nu fie primită înaintea Tatălui Ceresc doar din cauza păcatului acesta blestemat. Luați binecuvântarea lui Dumnezeu, mai întâi de toate și atunci, Dumnezeu va lucra alături de Dvs, luminați și ocrotiți fiind de Duhul Sfânt!

Acuma întrebările: Nu, nu este o rugăciune aparte de sfințire a inelelor. Acest lucru, are loc în cadrul Logodnei, care se săvârșește împreună cu Taina Sfintei Cununii! Și, nu are nici o treabă Biserica cu ziua de 13. Doar că, ziua cea mai perfectă pentru Taina Sfintei Cununii e cea de Duminică! Iertați-mă! Pace și bucurie în viața Dvs!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.