probleme in viata de familie

0
0

Sărut mâna, Părinte! Sunt creştină ortodoxă, căsătorita, şi îmi doresc să trăiesc cât mai autentic creştineşte, şi să cunosc adevărurile vieţii ortodoxe. Citesc cu plăcere răspunsurile pe care le oferiţi altor oameni, pentru a mă lumina şi eu din experienţele lor. Nu de mult, v-a scris o fată. Avea nelămuriri legate de relaţiile cu soţul pe perioada sarcinii. Fata a menţionat că s-a documentat cu multe articole ortodoxe, unele chiar de pe acest site, şi a găsit că relaţiile conjugale pun în pericol sănătatea sufletească a fătului, încă din primele luni de viaţă. I-aţi răspuns prin cuvintele Sf. Ioan Gura de Aur, care zice „numai pentru un timp şi prin bună învoială” să renunţaţi, adică, aţi zis dvs. într-o paranteză, numai pe perioada posturilor. De aici înţelegem că sarcina se exclude?! Sau poate, nu! Să ne ferim să nu înţelegem greşit, cuvintele sfântului Ioan, sau mesajul dvs.! Eu, personal, am citit la Părintele Arsenie Boca păreri radicale. Exclus contactul pe perioada sarcinii, acesta fiind doar cu scopul conceperii. Ori, cât timp pruncul este deja conceput, relaţiile îşi pierd rostul, prin urmare, devin păcătoase. Am mai văzut că aceste păreri se întâlnesc şi la alţi Sfinţi Părinţi. Deasemenea, chiar şi în cazul postului, eu personal, înţeleg după cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur, că dacă unul dintre noi este mai slab de fire, putem face o concesie, nu avem voie să respingem. Totuşi, ştim foarte bine, relaţiile în timpul postului sunt un păcat! La o întrebare despre planning familial, mi-aţi răspuns că singura metodă creştinească de a limita numărul de copii într-o familie este abţinerea. Dar când unul dintre soţi, nici nu se poate abţine, dar nici copii nu mai doreşte din pricina neajunsurilor financiare? Să se înţeleagă este ideal. Dar când nu este posibil, să se certe şi să se despartă, este şi mai de nedorit. În concluzie, problema relaţiilor între soţi este una spinoasă, iar Părinţii Bisericii par a se contrazice. Spun par, deoarece îi respect mult, numai că am senzaţia că eu însămi singură, nu pot înţelege, armonizând adevărurile spuse de ei. De aceea am rugămintea să-mi clarificaţi dvs.! Cu multe mulţumiri…

  • Cristina a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, trebuie a prefera buna-înţelegere înaintea tuturor, fiindcă este cea mai însemnată decât toate.Cel mai important, într-o familie,mai ales unde soțul este necredincios, este să existe pace și întelegere. A iniția relații încordate datorită temei postului, sau pe perioada sarcinii,  nu este spre binele nimănui.Există posibilitatea ajungerii la o înțelegere cu soțul privind abținerea de la relațiile intime, macar în timpul pregătirii pentru Sfânta Euharistie. Dacă omul iubește, fie el și neobișnuit cu Biserica, poate face sacrificii, în acest sens, pentru soția sa. Dacă nu există posi­bilitatea bunei înțelegeri, atunci so­ția trebuie să lase de la sine și să se roage lui Dumnezeu pentru înțelepțirea soțului.Este mai șubredă întrebarea când soțul dorește relații, dar nu dorește copii, aici apar alte păcate mai mari și cred că și asta se rezolvă, dacă soția este înțeleaptă, va ști cum să ducă discuții cu soțul în privința asta, problema cea mai mare este că astăzi noi slăbim în credință și încă foarte tare, și vreau să zic o familie sănătoasă și bine determinată creștinește este acea familie unde ambii soți sunt credincioși, acolo este bună înțelegere deci și înfrânare.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.