Doamne ajută, părinte. Eu nu m-am spovedit niciodată în viaţa mea până la vârsta de 48 de ani. Când m-am dus la duhovnic (un părinte bătrân) primul lucru care l-am spus a fost, părinte, eu am 48 de ani şi nu m-am spovedit niciodată în viaţa mea. Părintele m-a întrebat de ce? Eu i-am spus că de frică şi de ruşine. M-a întrebat dacă îmi pare rău de toate câte le-am făcut de-a lungul vieţii, la care eu aproape plângând am spus da. Nu mi-a dat voie să spun nici un păcat, m-a împărtăşit şi mi-a spus să frecventez biserica, să citesc sfânta evanghelie şi să mă rog lui Dumnezeu. De atunci mă spovedesc în posturile mari de peste an, însă întodeauna părintele este foarte scurt la spovedanie, pune bază multă pe căinţa noastră din suflet, nu pe înşirarea listei cu păcate lipsită de căinţă. Tot timpul ne spune să cugetăm adânc la păcatele noastre. Întrebarea mea este: este valabilă spovedania mea (deoarece aud că trebuie să spui tot. iar eu nu am spus nimic)? Există oare om pe pământ care să spună totul la părintele? Vă mulţumesc. Doamne iartă-ne pe toţi şi ai milă de biserica ta cea adevărată din întreaga lume.