Desprea iubirea de aproape

Dragă frate,cu aproapele nostru trebuie să ne purtăm prieteneşte, silindu-ne ca să nu-l întristăm nici măcar cu privirea. Când noi ne întoarcem de către un om sau îl întristăm, atunci parcă ni s-ar pune o piatră pe inimă. Duhul omului tulburat sau mâhnit trebuie să ne sârguim a-l mângâia cu vorbe bune, izvorâte din iubire. Pe fratele care a greşit, acoperă-l, cum învaţă Sfântul Isaac Sirul: «Întinde rasa ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l» (căci şi Dumnezeu îţi acoperă ţie păcatele, în măsura în care ştii şi tu să acoperi păcatele aproapelui şi virtuţile tale -spune în Filocalie). Noi toţi avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu, cum cântă Biserica: «Că de nu ar fi fost Domnul întru noi, cine ar fi în stare a se păzi întreg de vrăjmaşul, precum şi de ucigaşul de om?» În legăturile noastre pe care le avem cu aproapele, trebuie să fim curaţi şi către toţi deopotrivă, atât cu cuvântul, cât şi cu gândul, altfel ne trecem viaţa fără folos. Pe aproapele trebuie să-1 iubim nu mai puţin decât pe noi înşine, precum spune porunca Domnului: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27). Numai să fim cu luare aminte, ca nu cumva iubirea de aproapele, ieşind din hotarele cumpătării, să ne abată de la împlinirea poruncii de căpetenie, adică de la iubirea de Dumnezeu, cum învaţă despre aceasta Domnul nostru Iisus Hristos în Evanghelie: „Cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este Mie vrednic; şi cel ce iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este Mie vrednic (Mat. 10, 37). În privinţa aceasta foarte bună este socotinţa Sfântului Dimitrie al Rostovului, care spune: „Acolo se arată la omul creştin dragostea falsă faţă de Dumnezeu, unde făptura începe să se măsoare cu Făcătorul său, când făptura se cinsteşte mai mult decât Făcătorul. Iar dragostea adevărată se arată acolo, unde singur Ziditorul este iubit şi cinstit mai mult decât zidirea întreagă”.

Ai fost ocărât și ai răbdat: aceasta este biruința nevăzută! Dacă unii te-au batjocorit, iar tu te-ai rugat pentru ei, iată măreția duhovnicească! Dacă te-au blestemat, iar tu i-ai binecuvântat, iată rușinea vrăjmașilor sufletului tău! O astfel de purtare este în duhul Evangheliei, care grăiește: „Iubiți pre vrăjmașii voștri, binecuvântați pre cei ce vă blastămă, bine faceți celora ce urăsc pre voi și vă rugați pentru cei ce vatămă pre voi și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru celui din ceruri, că pre soarele său îl răsare preste cei vicleni și preste cei buni, și plouă preste cei drepți și preste cei nedrepți.”
/Mt. 5:44-45/

Prot Victor Mihalachi