Biserica

0
0

Părinte, este greşit dacă mă duc tot timpul la altă biserică ortodoxă, decât la parohia de care aparţin şi unde achit şi taxele ei? Pentru că am început să mă simt cam ciudat ca şi cum n-aş avea ce căuta în acea biserică, ca o străină, invizibilă care numai participă la liturghie şi maslu (nu de obşte) şi atât, pentru că pe mine nu mă baga-n seamă preoţii şi mă gândesc că nu-mi răspunde nici unul dintre ei dacă doresc să întreb ceva. Pentru că nu sunt de-a lor, nici unul nu-mi este duhovnic (dar nici n-am duhovnic deja, pentru că avusesem la biserica de care aparţin când eram mică) la această biserică, pentru că preoţii nu mă cunosc şi de multe ori sunt privită cam ciudat de către unii preoţii de acolo. Toţi credincioşii vorbesc cu preoţii din acest loc, îmi imaginez ca cu duhovnicul lor şi cum eu nici nu aparţin acolo, dar dau bani la biserică când se merge cu cutia, dar nu despre bani doresc să vorbesc în special cu toate că mama mea îmi atrage atenţia legat de acest aspect, că noi nu contribuim la această biserică la care merg eu acum şi nu e bine ce fac. Când merg la biserică ştiu că merg la casa Domnului şi ştiu că oricine este primit în biserica Lui, dar am aşa nişte senzaţii neplăcute, mă simt ca o simplă trecătoare prin biserică şi-n acelaşi timp…nimeni, mă simt cam…aiurea şi nelalocul meu. Nu ştiu cum să descriu aceste stări, senzaţii cu toate că îmi place acolo şi simt că toată lumea care participă la această biserică aparţin de ea. De ex. astăzi am fost de dimineaţă crezând că este liturghie şi să-mi iau anafură, dar de fapt era multă lume, la coadă, fiecare stătea la duhovnicul lor pentru spovedanie şi se împărtăşeau, iar eu m-am dus atunci să mă rog la icoane, nici n-am îndrăznit să-mi iau anafură, ea fiind doar pentru cei care se împărtăşeau şi mă simţeam nedemnă de ea şi am plecat repede de acolo simţindu-mă foarte prost şi încă necăjită şi destul de amărâtă, tristă şi supărată.

  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, este foarte simplu, care nu ar fi supărările pe biserica voastră inițială mergeți acolo și cereți binecuvântare unui preot să vă fie duhovnic și cu el vă ve-ți rezolva și toate problemele care vă  frământă.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.