intrebari

Sărut mâna, Părinte! Am 21 ani şi am momente în viaţă pe care le trec cu mare greu (îmi pare că nimeni nu mă iubeşte, toţi sunt împotriva mea, de parcă totul s-ar prăbuşi peste mine). Tatăl meu bea şi mă cert foarte des cu el, mă înjură pe mine şi pe cei apropiaţi mie, mă blastămă şi mă învinovăţeşte de toate problemele ce se iscă în casă (există momente că port şi eu o vină). Am încercat în fel şi chip să evit certurile (care m-au adus să fac un păcat foarte mare spunându-i „Până acum îmi spunea-i să nu-ţi zic tată, acum îţi eu asta, nu-mi eşti tată”), dar deşi parcă la început se primea, mai târziu se revenea la vechea situaţie. Majoritatea prietenelor şi cunoscutelor mele sunt căsătorite sau au prieten, dar eu nu am nici un băiat (nu le invidiez pentru asta, dar mi-aş dori şi eu să am pe cineva alături, în afară de mamă şi fraţii mei care mereu mă susţin). Am momente când cred că există ceva care mă împiedică să am o relaţie cu un băiat, deoarece deşi au existat câţiva care la început îşi arătau interesul faţă de mine, aceasta nu dura mult şi totul se spulbera. Se întâmplă să am vise cu preoţi sau că mă aflu în biserică, m-am trezit noaptea cu senzaţia că mă strânge şi mă înnăduşă lănţişorul cruciuliţei de la gât (nu ştiu ce este sau sunt superstiţioasă, sau este un semn ceva?). Ajutaţi-mă, vă rog cu un sfat ce să fac, încerc din răsputeri să lupt cu incertitudinea şi să mă înarmez cu răbdare şi credinţă în Domnul că totul va fi bine, dar totuşi cad. Mă rog de mă iertaţi, Părinte! Vă mulţumesc.