A avea frică de Dumnezeu – înseamnă a te teme de a nu-I greși, nu păcătui și întrista, a nu-i diminua atotputernicia și a nu lua în derâdere, sau a nu crede că te poate ajunge pedepsele Lui pentru ticăloșia ta. Să ai frică de El – să te rușinezi de cele stricăcioase și să nu umbli în căi desfrânate. Vă voi expune în continuare ce na învăță sfântul Siluan Anthonitul despre Voia Domnului: ”Este bine să te predai voii lui Dumnezeu. Atunci în suflet este numai Domnul și nu alte gânduri; și el se roagă lui Dumnezeu cu minte curată și simte iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar chinui cu trupul. Când sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul însuși începe să-l călăuzească și sufletul este învățat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povățuit de învățători și de Scripturi. Dar rareori se întâmplă că învățătorul sufletului să fie Domnul însuși prin harul Duhului Sfânt, și puțini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce viețuiesc după voia lui Dumnezeu. Omul mândru nu vrea să viețuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conduca el însuși și nu înțelege că omul nu are destulă minte ca să se conducă pe sine însuși, fără Dumnezeu. Și eu, când trăiam în lume și nu cunoșteam încă pe Domnul și Duhul Său cel Sfânt, nu știam cât de mult ne iubește Domnul și mă încredeam în mintea mea proprie. Dar când, prin Duhul Sfânt, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu și de atunci primesc toate întristările care vin asupra mea și zic: „Domnul se uită la mine, de ce să mă tem?” Dar înainte nu puteam trăi așa. Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viața e mult mai ușoară, pentru că și atunci când e în boală, în sărăcie și-n prigoană, el gândește așa: „Așa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele”. Cum știi dacă viețuiești după voia lui Dumnezeu? Iată un semn: dacă te întristezi pentru un lucru oarecare, înseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar dacă ție ți se pare că viețuiești după voia Lui. Cine viețuiește după voia lui Dumnezeu, acela nu se îngrijește de nimic. Și dacă are nevoie de vreun lucru, se predă pe sine însuși și lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Și chiar dacă nu-l dobândește, rămâne la fel de liniștit, ca și cum l-ar avea. Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, de nimic. Și orice i s-ar întâmpla, el spune: „Așa i-a plăcut lui Dumnezeu”. Dacă e bolnav, gândește: „înseamnă că am nevoie de boală, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”. Și așa se păstrează pacea în suflet și-n trup. Cine-și face griji pentru sine însuși, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu astfel ca sufletul să aibă pace în Dumnezeu. Dar sufletul smerit se predă voii lui Dumnezeu și viețuiește înaintea Lui cu frică și iubire: cu frică, ca să nu întristeze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, căci sufletul știe cât de mult ne iubește Domnul. Lucrul cel mai bun este să te predai voii lui Dumnezeu și să înduri întristările cu nădejde. Iar Domnul, văzând întristarea noastră, nu ne va da niciodată peste puterile noastre. Dar daca întristările noastre se par mari, aceasta înseamnă ca nu ne-am predat încă voii lui Dumnezeu. Sufletul s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu întru toate și se odihnește în El, pentru că știe din experiență și din Sfânta Scriptură că mult ne iubește Domnul și vegheaza asupra sufletelor noastre, că toate să se facă vii prin harul Sau în pace și iubire. Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu se întristează de nimic, chiar daca ar fi bolnav, sărac și prigonit. Sufletul știe că Domnul poarta grijă de noi cu milostivire. De lucrurile Domnului dă mărturie Duhul Sfânt, pe Care sufletul îl cunoaste. Dar cei mândri și neascultători nu vor să se predea voii lui Dumnezeu, fiindca le place să-și facă voia lor, lucru atât de vătămător pentru suflet. Marele Pimen zicea: „Voia noastra este zid de aramă între noi și Dumnezeu și nu ne lasă să ne apropiem de El sau să vedem mila Lui”. Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să împlinim mai ușor poruncile Domnului; fiindcă Domnul iubește pe cei ce se străduiesc să împlinească voia Lui și astfel ei află mare odihnă în Dumnezeu. Cel ce împlinește voia lui Dumnezeu e mulțumit de toate, chiar dacă e sărac, bolnav sau se chinuie, pentru că-l veselește harul Domnului. Dar cel nemulțumit de soarta lui, care murmura pentru boala lui sau pentru cel care l-a supărat, acela e bine să știe că-n el se află un duh de mândrie care a luat de la el mulțumirea față de Dumnezeu. Chiar dacă e așa, nu te mâhni, ci străduiește-te cu tărie să-ți pui nădejdea în Dumnezeu și cere de la El duh smerit; și atunci când vine la tine smeritul Duh al lui Dumnezeu, îl vei iubi și-ți vei găsi odihna, chiar de vei avea întristări. Sufletul care are smerenie își aduce aminte: Dumnezeu m-a făcut, a pătimit pentru Mine, îmi iartă păcatele și mă mângâie, mă hrănește și poartă de grijă de mine. De ce să-mi fac atunci griji, sau de ce să mă tem, chiar dacă m-ar amenința moartea?” Domnul povățuiește orice suflet care se predă pe sine voii lui Dumnezeu, fiindcă El a zis: „Cheamă-Mă în ziua necazului și te voi izbăvi, și tu Mă vei preamări” (Ps 49,16). Orice suflet tulburat de ceva trebuie să întrebe pe Domnul, și Domnul îl va povățui. Și aceasta mai cu seama în ceas de nenorocire și tulburare; de obicei, însă, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindcă acest lucru înseamnă smerenie. Bun lucru e a ne învăța să viețuim după voia lui Dumnezeu. Atunci sufletul rămâne neîncetat în Dumnezeu și are mare odihnă; și din această bucurie omul se roagă ca tot sufletul să cunoască pe Domnul; să cunoască cât de mult ne iubește și cu câtă bogăție ne dă Duhul Sfânt Care veselește sufletul în Dumnezeu.”

Sper să vă fie de folos sufletesc și să creșteți duhovnicește și urmați îndrumările sfântului.