minia

Bună ziua, dragi părinţi. Aş dori un sfat, căci eu nu mai ştiu ce atitudine să iau şi cum să procedez. Cu ceva timp în urmă am auzit cuvinte de rău despre mine din partea familiei soţului. Am fost rănită rău şi nu pot uita, însă nu le-am reproşat niciodată nimic şi nu am cerut socoteală. Abia dacă am putut povesti soţului, după vreun an şi ceva despre supărarea pe care o purtam pe suflet. Deşi sunt momente când mi se pare că totul a trecut, şi că sunt în stare să trec peste asta, de cele mai multe ori mă surprind că nu-i pot suporta. Ştiu că mânia e un foc nestins, de asta încerc să nu mă gândesc la cuvintele de rău auzite, dar supărarea mi se transformă într-o indiferenţă totala. Nu mă interesează ce spun, ce probleme au. Am impresia că să-i văd întâmplător pe stradă, nu aş face mare diferenţă dintre ei şi nişte străini. Într-un cuvânt mi s-a cam împietrit inima şi nu ştiu dacă această atitudine e normală sau corectă. Trăiesc cu o parte din ei în aceiaşi casă şi credeam că cu timpul totul se va rezolva, că voi uita, că nu voi mai da importanţă, dar nu e aşa.