blandetea

Sărut mâna, Părinte, rugaţi-vă pentru mine şi binecuvântaţi! Eu mi-am dat seama că nu am duhul blândeţii. Nu ştiu de când a pornit asta la mine, pentru că eu nu eram aşa. Vă dau doar un exemplu de ceea ce fac şi care mă macină după ce fac: am mustrat foarte tare pe o femeie de o seamă cu mine care are copii, însă nu este cununată şi care se plânge mereu că nu se înţelege cu tatăl copiilor. Eu i-am recomandat să se cunune, dar ignoră acest lucru. Ea se tot ceartă şi se împacă cu bărbatul, dar eu la un moment dat n-am mai răbdat atâtea repetări ale aceleiaşi situaţii şi m-am repezit la ea şi i-am zis să îşi ia viaţa de familie mai în serios, să lupte pentru familie şi să se schimbe ea, să aibă mai mult respect pentru ea şi pentru tatăl copiilor ei pe care îl denigrează când e certată cu el şi îl laudă când se împacă, cred eu pe motive foarte slabe, care au legătură cu desfrânarea. Toate acestea eu i le-am spus cam brutal şi mă simt rău pentru că probabil am jignit-o şi am judecat-o, dar nu se înaintează în bine cu nimic, dacă îi spui vorbe dulci. Mi-a fost teamă ca nu cumva să înterpreteze vorbele dulci ca pe o încurajare în păcat, şi o deviere de la ce este corect. Dar oare cine sunt eu să zic oamenilor ce este corect în situaţia lor? Asta mă mustră conştiinţa. Poate era mai bine să nu îi zic nimic? Poate era mai bine să îi zic ” bine că v-aţi împăcat” şi să trăiască liniştită aşa, în aceleaşi concepţii despre „iubire lumească” stricăcioasă…că toţi înţeleg iubirea ca pe o relaţie care dă fiori, care te îndeamnă la desfrâu către „persoana iubită” şi aceea e dragoste adevărată. Probabil că prin atitudinea mea, acum îi sunt antipatică şi poate gândeşte că cei care merg la Biserică sunt aşa brutali şi duri. Simt că am păcătuit, însă nu am blândeţe deloc în astfel de cazuri în care văd un pericol mare înainte, pentru că mi-e frică ca blândeţea să nu fie confundată cu îngăduinţa. Şi am tendinţa să cred că oamenii adulţi sunt ca nişte copii, nu am încredere că se pot schimba dacă îi laşi aşa fără să îi atenţionezi. Cred că nu îmi văd bârna din ochii mei câteodată. Vă rog să mă lămuriţi cum trebuie să fiu ca să nu am mustrări de conştiinţă nici că jignesc, dar nici că încurajez la păcate. Vă mulţumesc pentru timpul acordat întrebării mele. Dumnezeu să ne ajute şi să ne lumineze pe toţi.