contraceptia

0
0

Am 3 copii şi după al treilea mi-am făcut sterilizare chirurgicală. E păcat?

  • cristina a întrebat 11 ani ago
  • last edited 7 zile ago
  • You must to post comments
0
0

Da, e păcat de moarte, foarte foarte mare! Nici unul dintre noi, nu are dreptul să-și mutileze corpul, oricum nu ar fi lucrul acesta. Spre exemplu, Origen s-a castrat, pentru ca să nu fie bârfit și judecat precum că ar fi desfrânat. Păi, să știți că Biserica a condamnat foarte aspru acest gest al lui, considerându-l fărădelege!

„Nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim, ai Domnului suntem” (Rom. 14, 7-8)

Grija faţă de viaţă, pentru a o pune în slujba lui Dumnezeu, ne obligă a folosi toate mijloacele pentru întreţinerea ei. Însă, pe de altă parte, ni se cere şi o luptă împotriva patimilor – lăcomiei, mândriei, egoismului, care se opun iubirii pe care Domnul ne-o oferă. De aceea este necesară renunţarea la păcat, lepădarea de sine şi purtarea crucii; a pierde mai degrabă lumea decât sufletul.

Relaţia dintre trup şi suflet este arătată de Sf. Apostol Pavel, care ne vorbeşte de „omul duhovnicesc” (I Cor. 2, 14), adică de împuţinarea trupescului şi, respectiv, creşterea elementului spiritual în om. „Cei ce sunt după trup, cugetă cele ale trupului, iar cei care sunt după Duh – cele ale Duhului. Căci voinţa trupului este moartea, iar voinţa Duhului este viaţă şi pace” (Rom. 8, 5-6).

Când sufletul este împovărat peste măsură cu grijile vieţii pământeşti, neglijând cele duhovniceşti, omul se îndepărtează de Dumnezeu, se izolează de societate şi viaţa lui devine un infern. Atunci îşi pune întrebarea: la ce bun trăiesc? La fel şi în cazul luptei cu neajunsurile, greutăţile, bolile, când omul uită de credinţă, se întreabă: la ce bun trăiesc? La o atare întrebare ajung numai cei care nu ating cele trei căi prin care dobândim fericirea: credinţa, dragostea şi nădejdea în Dumnezeu. Însăşi gândul de a atenta la propria viaţă sau la viaţa altcuiva este un mare păcat. Chiar şi în cazul nesuportării lipsurilor, durerii, suferinţei, decăderii atentarea la viaţă este o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Fiindcă viaţa este un dar al Lui, de aceea nu suntem în drept de a face cu ea ce vrem. A şasea poruncă dumnezeiască este ”Să nu ucizi!”, ea opreşte curmarea vieţii, care este bunul cel mai de preţ al omului.

Spre mare regret, în societatea noastră, grav bolnavă, se întâlnesc încă cazuri de ucidere sau sinucidere. Este unul din cele mai îngrozitoare păcate, deoarece, curmându-şi viaţa, omul nu-şi lasă timp de căinţă. Este un păcat împotriva Duhului Sfânt, el nefiind iertat nici pe lumea aceasta, nici pe cealaltă. Şi, bineînţeles, cei ce atentează la viaţă primesc pedeapsa meritată: nu i se face slujbă (prohod) după legile creştine: „Cine se va ucide de bunăvoia lui, să nu se îngroape creştineşte cu preot şi cu pomenire (…), nu se îngroapă în cimitirul creştinilor, ci deoparte – cu sinucigaşii, ereticii şi copiii nebotezaţi”.

Crima săvârşită împotriva propriei vieţi este egală cu cea săvârşită împotriva vieţii aproapelui, care la fel este o moştenire de la Dumnezeu, şi dacă nu avem dreptul să facem orice dorim cu propria viaţă, cu atât mai mult nu putem deveni stăpâni ai unei vieţi străine. Prin decăderea şi ignorarea valorilor morale şi spirituale, în societate apare o mentalitate cu totul greşită, care vine în contradicţie chiar şi cu legile fireşti ale existenţei umane.

În concepţia unora, avortul este, eventual, un act nepermis moral, fără a-şi da bine seama că prin întreruperea sarcinii se ia dreptul la viaţă a unei fiinţe omeneşti şi se comite păcatul greu al uciderii. Cei implicaţi în această crimă duc şi răspunderea lipsirii viitorului născut de a se învrednici de Sf. Botez, pentru a avea posibilitatea de a se mântui.

Iar parlamentarii noştri, aleşi de un popor în majoritate creştin, legalizează „legea despre sănătatea reproductivă şi planificarea familiei”, adică avortul! Pe alt meridian al lumii, parlamentarii olandezi formulează un proiect de lege, spre a legaliza eutanasia (ajutorul medicului în curmarea vieţii bolnavului care suferă de o boală incurabilă)! Oricât de strictă ar fi viitoarea lege în privinţa „apărării „ drepturilor bolnavilor, viaţa, fiind un dar de la Dumnezeu, trebuie apărată, şi nu distrusă. În locul dreptului de a-şi decide propria moarte, ar trebui să i se dea bolnavului dreptul de a apela la mila lui Dumnezeu, fiindcă orice suferinţă pentru om este o posibilitate de a-şi ispăşi păcatele prin pocăinţă, de „a împlini, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Cor. 1,24).

„Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (I Cor. 6,19). Grija faţă de viaţă ne obligă să păzim trupurile noastre îngrijite, sănătoase şi integre. Dacă nu suntem stăpânii vieţii, nu suntem stăpâni absoluţi nici asupra membrelor sau organelor noastre. Numai pentru o cauză temeinică, cum ar fi salvarea vieţii, prin decizia medicului am putea accepta înlăturarea unui membru sau organ al corpului. Este păcat greu şi condamnabil de a mutila corpul pentru nişte interese ilicite, precum a scăpa de armată, a obţine câştig prin cerşit, pentru a evita naşterea de copii, etc.

Transplantul de organe este un act de caritate în scopul salvării vieţii aproapelui, cu condiţia păstrării sănătăţii şi vieţii normale a donatorului. Şi este o crimă împotriva omenirii când acesta se face în mod forţat, şi un mare păcat când se face pentru câştig de bani. Lipsiţi de orice simţ omenesc, pentru a câştiga sume impunătoare deţinătorii unor clinici de peste hotare colectează în mod clandestin organe omeneşti. Spre regret, unii din donatori sunt compatrioţi de-ai noştri care, din neştiinţă, disperare sau puţină credinţă, îşi pun în pericol viaţa, acceptând mutilarea propriului corp pentru un câştig efemer. Trăim o perioadă nu chiar strălucită, dar oare aceasta e unica modalitate de a câştiga un ban? După pravila Bisericii Ortodoxe, „cel ce s-a mutilat pe sine (…) este ucigaş de sine şi vrăjmaş al operei lui Dumnezeu. Mireanul, mutilându-se pe sine, să se afurisească (oprească de la cele Sfinte) trei ani, fiindcă este vrăjmaş al vieţii sale proprii” (Can. Apost. 22; 24). Dar şi mai groaznică este pedeapsa celor care, pentru profit, se folosesc de sărăcia şi disperarea oamenilor. Sf. Vasile cel Mare ne învaţă a ne stăpâni de păcat: „Când te simţi atras spre un păcat de moarte, înfăţişează-ţi ochilor tăi spirituali grozăvia judecăţii lui Hristos şi teme-te de ruşinea, dezonoarea, întunericul profund, de viermele veşnic ce sfâşie neîncetat, de focul mistuitor şi întunecos”.

Bună sau rea, după cum i se pare fiecăruia, viaţa trebuie trăită, chiar dacă nu-i înţelegem rostul, fiindcă o trăim numai o dată, primind-o ca dar de la Domnul Dumnezeu. „Viaţa este un teren de luptă! Vai de acela care nu va ieşi biruitor dintr-însa! Veşnică moarte, iată soarta lui” (Sf. Grigore Teologul).

„Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru (Harul lui Dumnezeu), şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos” (I Tes. 5,23).

Preot Ioan LISNIC, parohul bisericii „Sf. Ierarh Nicolae”, com. Putineşti, jud. Soroca.

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.