Sfantul Apostol Pavel sfătuieste copiii să asculte de părintii lor, dar și pe părinți să nu „își întărte la mânie” copiii (Efes . 6,1-4) Sfatului acesta trebuie să-i dăm o mai mare atenție  în epoca noastră. Condițiile de trai ale copiilor, cel puțin în marile centre urbane, sunt deosebit de apăsătoare pentru sănătatea lor psihică și spirituală, înstrăinarea de mediul natural și limitarea lor la spațiile asfixiante ale blocurilor, absența liniștii și a libertății de mișcare, atmosfera poluantă și ritmul angoasant al vieții, supraîncărcarea școlară și depersonalizarea instruirii duc la surmenaj. Acesta provoacă la rândul lui intense reacții psihice, care ajung să ia forma revoltei. Mai mult, feluritele incitări și nenumăratele provocări și oferte de distracții de orice nivel, mass-mediei, reclamele de tot felul, fac lucrarea creștină a părinților, ca și a tuturor celor responsabili de educarea copiilor, deosebit de problematică. În aceste condiții, lipsa înțelegerii din partea părintilor poate avea grave consecințe și poate duce la rezultate dezastruoase. Ca și în cazul dvs. Spuneți că de mic era așa bun, credincios, acum însă s-a schimbat. Pricina pornește și din famile. S-au păstrat mereu în ea tradiția și modelul adevăratului creștin? Trebuie să ținem cont de aceasta și deaceea să lucrăm la sporirea atenției, dar și a iubirii, în lucrarea de creștere a copiilor, din partea ambilor părinți. Copiii își privesc părintii ca pe niște autorități. Aceasta este folositor și necesar educației și maturizării lor spirituale. Dar, să nu uităm că-s ființe insulfate de către Ziditor și să le purtăm dragoste și cinste, nu numai în calitate de părinți și autoritari, dar în genere. Părinții au îndatorirea să le poarte de grijă și educe frumos, dar toate acestea se fac spre laudă Domnului, nu pentru careva pretenții părintești. Adevărata autoritate nu se exercită însă ca putere, ci ca adevăr care convinge și călăuzește la libertate. Dvs vreți să-l schimbați, readuceți la credință. Dar asta se face în primul rând prin exemplul dvs, ca părinte, prin rugăciuni, răbdare și multă dragoste. Educația creștină nu se întemeiaza pe asuprire și constrângere, ci pe iubire și slujire. Copilul nu este chemat să urmeze în viață un drum de la sine înțeles, ci să-și aleagă propriul lui drum, din multitudinea de posibilități alternative ce i se oferă. De altfel același lucru sunt chemați să-l facă și cei mari. Și dacă aceasta este dificil pentru cei mari, pentru copii este cu mult mai dificil. Dar pentru a fi ajutați și îndrumați de părinți ca să meargă pe o cale bună, dreaptă, este nevoie de iubire și înțelegere. În vreme ce părinții vorbesc de nevoia educării copiilor, aducerea pe calea credinței, se uită de nevoia autoeducării proprii. Hristos iî cheamă, precum știm, pe credincioși să se facă precum copiii, fiindcă doar așa vor intra în Împărăția lui Dumnezeu. Iar Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe credincioși să fie copii, „când e vorba de răutate”, fără însă a-și împuțina maturitatea minții. Familia care trăiește creștinește se dovedește un laborator al iubirii. În cadrul ei, fiecare își găsește în persoana celuilalt adevăratul sine, pe Hristos: soțul în persoana soției și reciproc, părinții în persoanele copiilor, copiii în persoanele părinților, frații în persoanele fraților. Scopul readucerii băiatului dvs trebuie să fie nu atât de a evita contactul cu răul, ceea ce e aproape imposibil, cât mai ales de a-l face să lupte contra răului și să-l învingă.

Prin iubire, răbdare, propriul exemplu de adevărat creștin – se cultivă copiilor trăirea duhovnicească. Și odată pusă baza de mic copil, să știți și credeți că acestea nu vor dispărea din sufletul lor. Și chiar de ar fi să rătăcească o vreme, se vor întorce prin Harul și Mila Domnului la cele sfinte, desigur și prin rugăciunile stăruitoare ale părinților!