Supărare

Bună să vă fie inima. Vorba aceea, când se răspunde la rău cu rău, se începe războiul. Îmi vine în minte o istorie cu un adânc tâlc duhovnicesc. Lucrătorul unei mănăstiri îi răspundea urât iconomului și nu dorea să facă ascultarea dată. Odată l-a numit ”câine”. Și iconomul, făcându-i un ceai, i-a zis cu bândețe: să mă numești mereu așa. De atunci o mare remușcare de conștiință a avut și a devenit cel mai ascultător lucrător. Ideea este că: cu smerenie și blândețe să răspundem la ocări. Și Domnul spune că fericiți sunt acei acuzați pe nedrept ori ocărâți. De veți avea dreptate, stimă, ce plată mai vreți de la Domnul? V-ați primit plata aici, dar oare nu este mai importantă și sfântă  cea cerească? Să cugetăm bine la aceasta și să răspundem mereu cu bunătate la nedreptăți, ocări – așa este învins răul. Aceasta și-ar dori Domnul de la noi. Iată noi spunem zilnic rugăciunea Domnească: Tatăl nostru. Dar dacă la orice am face, gândi, spune, acționa am întreba: ”Tată Ceresc, îți place ce vreau să spun acum, ori că mă cert și-i pun pe toți la locul lor? Nu, nu e bine, deci nu facem. De vom întreba mereu așa și vom lua seama și că Tatăl  ne privește, atunci ne vom păzi de multe căderi, păcate și ne vom mântui.

”Fiți desăvârșiți, cum și Tatăl vostru din Ceruri desăvârșit este.”