Îndoiala

0
0

Sărut mâna părinte. Eu scriu în speranța de a primi un sfat pentru întărirea credinței. Sunt creștină și vreau să vă zic că-n ultimii ani sunt frământată de trecerea timpului. Am frică de bătrânețe și de moarte. Am abia 27 de ani și cu fiecare an trecut mă simt tot mai abătută că timpul trece, iar eu mă voi trece, că se vor trece părinții mei și la rândul meu și eu. Frica asta deseori îmi insuflă îndoială în credința mea în Dumnezeu, fiindcă mă strafulgeră uneori un gând: „Dar dacă El nu există? Ce va fi cu mine după moarte?”. În afară de asta, mă simt deseori singură, sunt peste hotare și nu am pe nimeni cui să-i vorbesc și să mă deschid sufletește… Însă recent am făcut cunoștință prin internet cu o doamnă, care mi-a trimis niște cărți ortodoxe minunate. Le-am citit foarte repede și am înțeles că am multe de învățat. Mă rog Domnului și-i mulțumesc de câte ori pot, sunt sigură de puterea și milostenia Lui, însă vreau totuși să scap definitiv de gândurile triste. De ce ele nu-mi dau pace? Ce să fac ca să accept lucrurile firești din viața noastră?… Uneori mă surprind că trăiesc cu trecutul, îmi aduc aminte de anii când eram mică, de părinții mei când erau mai tineri.. Am și o fetiță și mă simt vinovată că-n loc să mă gândesc la viitorul ei, eu regret trecerea timpului. Din păcate unde sunt eu nu e nici o bisercia ortodoxă în apropiere. Unica mângâiere și legătură cu lumea ortodoxă îmi este acest site, și cărțile pe care recent le-am citit. Am într-adevăr puțină credință, sau eu pur și simplu am o bariera psihologică pe care trebuie s-o depășesc? La sfârșitul lunii venim acasă să botezăm copilul, poate ar trebui să vorbesc despre asta și cu preotul?

  • Silvia a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Nu numai că ar trebui să vorbiți cu preotul, dar vă îndemn cu sârguință să faceți o spovedanie din copilărie, cu toate păcatele și viața dvs, unui duhovnic bun. După aceasta veți înțelege multe și vă veți elibera puțin sufletește. În așa cazuri, mă adresez acum tuturor vizitatorilor, că în primul și-n primul rând să meargă la spovedanie și nu odată-n an, dar cât mai des posibil. Iată când suntem bolnavi: mergem la medic, luăm tratament până ne însănătoșim, așa-i?! Dar ce credeți, că sufletul nu se îmbolnăvește și n-are nevoie de același lucru?! Și dacă e așa, de ce dar amânăm îngrijirea de suflet, neglijăm împărăteasa, ceea ce e mai de preț a personalității noastre?! Fraților, după moarte sufletul merge la judecată, nu trupul păcătos și mâncat de viermi pe care l-am îngrijit toată viața, l-am tratat, îmbrăcat, hrănit. Dacă lăsăm să ni se betegească sufletul, neîngrijindu-ne de el, de suflarea dumnezeeiască din noi, cum vom sta în fața scaunul judecății?! Călcăm în picioare mărgăritarul din noi, iar de putreziciune ne îngrijim. În așa caz, oare nu ne asemănăm noi cu acel bărbat care și-a construit casa pe nisip, ori cu acele 5 fecioare neînțelepte?! De care probe mai avem nevoie că Dumnezeu există și că puțin timp avem să acumulăm averi pentru patria cerească?! Dvs vă gândiți la moarte, da n-o faceți cum trebuie. O faceți din spaimă, egoism, lașitate și temere omenească, dar nu pentru a vă înțelepți sufletește și a vă pocăi, trăi viața după vrerea dumnezeiască, pentru că sfârșitul e aproape, iată care-i toată durerea. Și diavolul, văzând slăbiciunea dvs vă aruncă dintr-un mal în altul, dintr-o frică în altă deznădejde, vă slăbește și macină sufletul până când veți cădea în păcate mari și grele. Să nu mă înțelegeți greșit și să dați toată vina pe diavol, el aprofită, dar vina e a dvs. Tare bucuros e necuratul când insuflă oamenilor gândirea ca să dea toată vina pe el, și să păcătuiască omul în continuare, ca apoi la judecată să se eschiveze zicând că a fost influențat. Nebuni și orbi suntem, căci ne semnăm sentința cu mâna proprie! Dvs gândiți-vă că aveți o mare responsabilitate pe lume, să fiți o mamă și soție exemplară, să-i creșteți în frica de Dumnezeu și să trăiți astfel, că în orice clipă ar veni moartea, să vă găsească pregătită. Căci spune Domnul: ”De vei voi să-ți salvezi viața o vei pierde, dar de-ți vei da viața pentru Mine – o vei câștiga!” Întăriți-vă și înarmați-vă cu munițiile și proviziile pentru lupta cu vrăjmașii nevăzuți și văzuți, ele sunt: rugăciunea, milostenia, fapta bună, smerenia, spovedania deasă, împărtășania. Făcând așa, după moarte vă veți muta la viața veșnică în Domnul nostru Iisus Hristos!

Scoală-te suflete…. aproape lângă uși este Judecătorul. Ca un vis, ca o floare trece vremea vieții, pentru cel deșert ne tulburăm…!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.