Griji lumeşti

0
0

Prietena mea e tare tulburată şi îngrijorată pentru că nu îi ajung banii să se descurce, să o ajute şi pe mama ei căci e numai singură, că nu ne putem întemeia şi noi o familie, şi multe altele… deşi e credincioasă, se lasă de multe ori în această extremă a celor materiale… eu sunt mai optimist, şi  i-am explicat că astea nu-s totul în viaţă şi nu trebuie să ne lăsăm doborâţi de aceste neplăceri inevitabile în viaţa oamenilor… cum aş putea să o ajut mai mult?… Nu îmi place s-o văd aşa tristă pentru cele materiale, dacă ar fi pentru cele cereşti m-aş bucura… Doamne ajută.

  • Vasile a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Sfinţii Părinţi prezintă adesea tristeţea ca pe o formă de nebunie, net vizibilă atunci când este vorba despre deznădejde. Sfânta Sinclitichia, vorbind despre „tristeţea care vine de la vrăjmaş”, spune că este „plină de nebunie”. Iar Sfântul Ioan Casian constată că „dacă printr-un asalt iîtâmplător, sau prin diferite ocazii neaşteptate, tristeţea a avut putinţă să pună stăpânire pe sufletul nostru, atunci… zguduie din temelii şi ne cufunda în grea deznădejde mintea”; „după ce a pierdut orice judecată sănătoasă, iar pacea inimii i s-a tulburat, il face pe om să se comporte ca unul ieşit din minţi (…), îl doboară şi-l prăbuşeşte într-o disperare dureroasă”.   Efectele patologice ale tristeţii sunt devăstătoare. Astfel în Cartea lui Isus Sirah stă scris că „pe mulţi i-a omorât întristarea” (Sir. 30, 21). Sfântul Ioan Gura de Aur nu se fereşte să spună că „o mare tristeţe este mai vătămatoare pentru noi decât loviturile vrăjmaşului”.  Nu numai că „întristarea este o stavilă în calea binelui”, ea şi aduce în suflet mulţime de rele. Sfântul Nil Sorski o numeşte „rădăcina tuturor răutaţilor”.  Pe langă faptul că naşte deznădejdea şi relele ei urmări dacă este lăsată să se dezvolte, incă de la primele ei manifestări patima tristeţii produce atitudini pătimaşe, făcându-l pe om morocanos, rău, rânchiunos, plin de amăraciune, pizmaş, lipsit de răbdare. În felul acesta, relaţiile omului cu semenii săi sunt profund tulburate.  Să mai notăm faptul că, asemenea tuturor celorlalte patimi, tristeţea întunecă sufletul şi orbeşte mintea, tulburându-i puterea de judecată.  Unul dintre efectele ei specifice este îngreunarea sufletului. Omul, este prin ea cu totul lipsit de putere, devine delăsator, laş, paralizându-i orice lucrare. Mai ales acest din urmă efect este deosebit de grav, pentru că-l lipseşte pe om de dinamismul necesar în lucrarea celor duhovniceşti, îl face să piarda rodul eforturilor sale ascetice, „răpindu-i rugăciunea”, mai ales atunci când tristeţea urmează făptuirii păcatului.

Prot. Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.