0
0

Doamne ajută! Dragi părinţi, de aproape 2 ani de zile nu am loc de muncă. Şi ştiţi ceva nu mai vreau să trăiesc. Până acum mă rugam la Dumnezeu să imi dea putere şi răbdare şi mă tot rugam. Slava Domnului! Dar faptul că nu mai vreau să mai trăiesc e un fapt. Am datorii de 2000 de lire de mai bine de un an. Oamenii vă da-ţi seama ce simt. Nici nu iau legătura cu ei să le spun stiţi eu tot nu lucrez şi sper ca într-o zi să vi-i dau înapoi. De la un timp mă rog la Dumnezeu să mor. Nu mă mai interesează să aud că e pentru smerenie, că e cruce, poate fi orice, dar nu mai vreau să trăiesc. Mă spovedesc şi am şi duhovnic, dar cu ce schimbă acest fapt situaţia. Toată viaţa mea am crezut că Dumnezeu e drept şi bun şi că reprezintă iubirea, acum nu mai pot crede asta. Nu mai pot. Tot timpul îmi doresc să renunţ la tot. Pur şi simplu. Stiţi ce e cel mai grav? Că fratele meu şi alte persoane din jur mă acuză că eu de fapt nu vreau să muncesc. În momentele acelea îmi doresc mai mult ca orice să mor şi mereu mă uit la icoane şi mă rog să mor. M-am săturat de ispite. De fiecare dată treci peste una imediat apare alta. Cum să fac faţă la asta? Cum să trec peste ea? Respir o secundă, o secundă e când nu mă chinuie acest gând şi multe altele. Nu mă mai văd în stare să muncesc, nu mă mai văd în stare de nimic, îmi e rusşine să vorbesc cu oameni, să am contact cu ei. Şi mereu mă întreb unde e dreptatea lui Dumnezeu? Paăinte nu sunt vrednică să pronunţ numele Celui ce a făcut cerul şi pământul, nici unul din noi nu suntem vrednici de numele Lui, dar ma întreb. Nu a zis: \”Cere şi ţi se va da\”. Am obosit să strig şi să nu mă audă nimeni, am obosit să mă simt singură. Nu găsesc oameni de care să mă simt apropiată, nici măcar de duhovnicul meu… E un preot extraordinar, dar simt că e doar un om cu care vorbesc. Atât. Cel mai grav e că mi-am pierdut încrederea în Dumnezeu. Atâta încredere aveam în El, prin atâtea lucruri am trecut (credeţi-mă că nici nu vă puteţi imagina) şi pe El m-am bazat, că o să-mi arăte o cale, că o să găsesc o soluţie, că o să facă să fie bine. Şi asta gândesc şi de 2 ani, dar e din ce în ce mai rău. Şi am ajuns la concluzia că nu mai îmi pasă, că nu mai pot şi că tot ce vreau e să mor. Dacă lui Dumnezeu nu îi mai pasă de mine, nici eu nu mai vreau să mai trăiesc, să mai respir, să mai facă orice. Oricum nu pot, am o neputinţă care nu o pot descrie cu cât mă lupt cu ea, cu atât devin eu mai slabă. Crdeţi-mă că habar nu am de ce vă scriu. Poate în interiorul meu încă mai caut o cale de ieşire…

  • Alina a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Situația nu e ușoară. Dar în orice există soluție. Și pe prim loc trebuie să rămână credința în Domnul. Iar la cel care nici credință nu mai este e greu să mai perceapă ceva sau să mai adauge un cot la stătura ființei sale!  E clar că și spovedania și împărtășania formală nu aduce credința în om și banii în buzunar. Doar numai înțelegerea celor duhovnicești. Cât de mult vă întrebați ce este o încercare a vieții? Cât de mult v-ați întrebat la ce vă folosesc cele lumești? Vă spun: Nu veți reuși să schimbați cu nimic cele din lumea această înainte să faceți mișcările cuvenite în viața voastră duhovnicească. Însă să vă vorbesc despre cele din această viață duhovnicească este imposibil, pentru că îmi veți respinge orice cuvânt. Credeți că dacă veți rezolva acea datorie veți devine alt om. Eu nu cred. Încercările sunt multe în viața. Și pe toate le trece omul tare în credință. De aceea vă spun să încercați să vă adunați puțin sufletește. Să meditați la cele care vă sunt puse în față și să înțelegeți că cele sufletești sunt mai presus decât cele trupești și atunci veți ajunge să vă adunați comori și în viața de dincolo și în această viață să vă adunați comoara liniștirii sufletești. Moartea nu e o soluție de scăpare de starea aceasta. Și după cum am spus în unul din articolele mele: Viața de după moarte este continuarea stării de până la moarte. Așa se explică adormirea în liniște a Sfinților la fel ca și zbuciumul păcătosului din timpul morții. Când mă gândesc la frământările pe care le prezentați îmi dau seama de locul de veci pe care vi-l gătiți. Domnul nu va fi vinovat de chinul de dincolo, singură v-ați ales. Dar vă spun că nu e cea mai grea încercare din viața aceasta. Când mă gândesc la încercările dreptului Iov, care a pierdut familia, copiii, a îndurat boli și totuși nu a spus că își dorește moartea, singurul lucru rău spus de el a fost: Blestemată fie ziua în care m-am născut. Deci regretul de a veni în această lume, însă nu și voința de a părăsi lumea aceasta. Da, toți ne dorim să fim lângă Domnul. Însă dorința dumneavoastră pare a avea mai mult un caracter depresiv. Și eu îmi doresc să fiu în Împărăția care prezintă fericirea deplină. Dar fară a trece de această lume: destoinici și viteji întru Hristos nu vom putea gusta din cele de sus. Cu mare frângere de inima și cu mare durere sufletească vă îndemn să meditați la Domnul și veți vedea că toate se vor rezolva. Nu încercați să vă rezolvați problema financiară și apoi să treceți la cea spirituală. Că nu se va rezolva cu nimic. Cu alte cuvinte nu rămâneți în credință doar cu condiția de a vă simți bine în această lume. alegeți necazul și durerea și rugațivă Domnului. El poate să vă împlinească pe ambele fronturi. Iar în ce privesc oamenii care să vă fie alături vă spune: noi vă suntem mereu alături și vă așteptăm mereu aici cu gânduri și idei frumoase. Ne-am bucura mult să vă putem fi de folos. Ne vom ruga unii pentru alții și sunt ferm convins că în viitorul apropiat vi se va deschide uși importante. Și știți de ce: pentru a vă rușina de puțina credință, de credința condiționată. Domnul vă va da ceea ce cereți însă veți fi rușinați în fața Lui. Așa că atât cât nu e târziu încă să începeți din nou rugăciunea și să vă cereți iertare pentru poticnirea aceasta. Și să nu mai cădeți nicioadată. Căci nu se merită nici pentru cel mai mare rău din această lume să ne lepădăm de credința în Domnul și de marele Lui bunătăți Cerești. vă așteptăm mereu cu restul gândurilor. Dumnezeu să ne miluiască și mângâiere să ne dăruiască.

Eu, spune Hristos, sunt învierea dar și viața lumii! Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați și eu vă voi da odihnă sufletelor voastre.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.