0
0

Sărut mâna părinte! Mi s-a întâmplat prima dată când aveam 15 ani, la teatru, ascultam un monolog despre dragoste, eram ochi şi urechi şi atât de liniştită, n-avea nici un gând prin minte şi deodată am văzut cum din ochii mei au tâşnit spre scena două săgeţi argintii, iar actorul a scăpat floarea din mână, privind îngrozit spre mine. A două oară mi s-a întâmplat în biserică, aveam o problemă, mă rugam şi n-am observat când s-a apropiat de mine episcopul, trebuia să-i sărut mâna. Mă privea aspru şi înţelegeam de ce, mi-a fost foarte ruşine şi am simţit nevoia să mă disculp, să-i arăt că-mi pare rău şi… am făcut un efort de a-i arăta cine sunt cu adevărat, l-am privit şi atunci am simţit cum prin ochii mei iese ceva ca o energie şi trece în fiinţa lui, ceva ce l-a năucit momentan. Altădată ascultam un ins cum se laudă cu cât de mult rău a făcut el cuiva nu la fel de inteligent ca el, facea mare haz, iar eu stăteam cu ochii în pământ, îl dezaprobam total şi eram convinsă că dacă l-aş privi l-aş putea ucide cu privirea. Am observat că atunci când sunt sinceră privirea mea devine puternică, soţul meu zice că am puteri paranormale, iar eu nu ştiu cum să explic toate astea, vă rog să mă ajutaţi să înţeleg ce se întâmplă cu mine, vă mulţumesc!

  • You must to post comments
0
0

Deci clar lucru că nu aș putea să zic ce aveți, de așa studiu se ocupă oamenii de știință , noi cu mintea noastră mărginită nu putem cunoaște tainele lui Dumnezeu cele nemărginite, deaceia cum am putea cunoaște ce putere ai, fără ca Domnul să ne o descopere, dar nu te perde cu firea ci roagăte neâncetat Domnului ca să îți descopere ce ai , și credemă că credința sinceră și curată îți va da și explicarea la toate. Dumnezeu cu milă asupra noastră.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.