0
0

Stimaţi părinţi binecuvântaţi; referitor la ascultarea de părinţi noştrii naturali, se spune că trebuie să-i respectam şi au pretenţii. Nu vreau să judec, dar unii părinţi nici măcar nu îşi doresc să ajungă copiii lor bine pentru că îi blesteamă şi se folosesc de ei numai în scopuri materiale, apoi îi alungă. Aşa mi s-a întâmplat şi mie, pentru că toată copilăria mea am trăit-o numai în certuri, lovituri, lucruri spurcate se întâmplau în casa părinţilor şi apoi ce pretenţii au de la copii să fie perfecţi, când ei înşişi nu au dat dovadă de credinţă şi blândeţe? Şi noi copii neavând ştiinţă am făcut ce am văzut şi noi la ei. Aici cine a greşit?

  • a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Bună ziua. Am să vă spun o parabolă spusă de părintele Porfirie: ”Dacă într-o zi, mergi liniștit pe drumul tău și-l vezi pe un frate al tău mergând și el liniștit și deodată vezi un om rău cu un cuțit aruncâdu-se asupra lui, lovindu-l, trăgându-l de păr, rănindu-l și aruncându-l jos însângerat, tu, în fața acestei priveliști, te vei arunca și tu asupra fratelui tău, ori îți va fi milă de el?! Așa-i că-ți va fi milă? Ei, vezi, prin urmare fiecare om care te jignește, care te vatămă, te ponegrește, te nedreptățește în orice chip, este un frate al tău, care a căzut în mâinile celui viclean. Așadar, când vei vedea că te nedreptățește, ce trebuie să faci? Trebuie să-ți fie foarte milă de el, să-ți pară rău de el și să-l rogi fierbinte și-n tăcere pe Dumnezeu să te sprijine pe tine în acel ceas greu al încercării și să se milostivească și de fratele tău, cel care este victima diavolului celui prădător, iar Dumnezeu te va ajuta și pe tine și pe frate. Căci de nu vei face aceasta ci dimpotrivă, te vei mânia și tu împotriva fratelui, răspunzând agresiunii lui cu agresiune, atunci diavolul care stă în spinarea fratelui tău, sare și-n spinarea ta și vă prinde pe ambii în horă.” Tot acest sfințit părinte spunea: ”Scopul nostru nu este să osândim răul, ci să-l îndreptăm. Prin osândire omul se poate pierde, după cum se va mântui prin înțelegere și ajutor. Pe păcătos trebuie să-l privim cu dragoste și respect pentru libertatea sa. Când cineva îți face o pagubă și tu i-o ierți, ți-ai câștigat și sufletul tău și al lui.” Dvs ca copii ați greșit și vă spun și de ce. Deci părinții nu se aleg, dar îi primești așa cum sunt pe cei pe care ți i-a dat Dumnezeu. Și reieșind din parabolă, dvs nu numai că nu ați câștigat sufletul lor, al părinților, prin rugăciune și iertare, ci l-ați pierdut și pe al vostru, acceptând să-l purtați în spate pe satan. Înțeleg că când nu ai educație creștină de mic din familie, ți-i greu și deseori acționezi din impulsuri, neștiință. Și posibil acele păcate ale copilăriei sunt iertate de Dumnzeu. Acum, însă, când sunteți mari și aveți o conștiință creștină, ssunteți datori să schimbați lucrurile, nu numai în relația cu părinții, ci și cu orice apropiat, străin al vostru.

Să ne ajute Dumnezeu cu înțelepciune să fim toată viața și să câștigăm smerenia sufletului.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.