Sfânta împărtășanie

0
0

Sărut mâna părinte! Am o fină de botez de vârsta de doi ani care refuză să ia Sfânta Împărtășanie. Nu primește nimic decât din mână de la maica-sa. Părintele paroh al lor i-a zis să vină mai dimineața când nu este lume încă venită, dar nici mama cred că nu se străduiește prea mult. Sunt părinți cu credință, dar care nu apreciază acest Dar a lui Dumnezeu. Au zis că lasă că o lua ea când o mai pricepe. Eu ca nașă ce trebuie să fac? Când mă duc cu copii mei mă gândesc și la ea sărăcuța: cum aș putea s-o ajut?

  • Cristina a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Bună dimineața. Să vorbiți mai întâi cu părinții copilei și să-i îndemnați la mai multă smerenie și că cu frică se apropie de Sfânta Împărtășanie. Vorbiți-le mai mult despre această adâncă taină și importanța ei. Nu se uită dintr-o parte în așa situații, dar se implică și mărturisește pe cât te luminează Dumnezeu, despre cele ale credinței. Se face aceasta cu bunătate și smerenie, fără mustrare, căci în așa caz lucrează conștiința fiecărui în sine și ajunge învățătura la inimă. E foarte bine ca copii să fie împărtășiți de mici des, căci astfel toată viața e o lumină vie în tine, se pune baza drumului greu din viața adultă. Sigur că această taină trebuie făcută și cu cei adulți des, dar mulți nu înțeleg aceasta și au libertatea de a decide singuri, pe când de mic, cu părinții de mână se merge des, astfel nu te depărtezi de Ziditorul, Creatorul,Tatăl nostru și Împărăția Cerească și e mai lesne să pășești drept în viață.

Domnul să vă îndrumeze, lumineze și ajute. Căci intră în datoria nașilor șă ajute la creșterea duhvnicească a finilor, este o răspundere în primul rând în fața lui Dumnzeu, căci asta te-ai angajat să faci când te-ai învoit a le fi părinți în calea duhovniciei.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.