Ceasurile

Înainte de a specifica cum este împărțirea ceasurilor ar trebui să spun rădăcina provinienței acestei împărțiri. Deci această împărțire a zi­lelor în Ceasuri Biserica creștină a moștenit-o din cultul iudaic, pe care evreii o adoptaseră și ei de la asiro-babilonieni. Lăsând la o parte nopțile (care erau împărțite, ca și la romani, mai întâi în trei sferturi și apoi în patru sferturi, numite străji sau vegheri), ziua (adică intervalul de timp de dimineață până seara, socotit de 12 ore) era împărțită în patru sferturi de câte trei ore fiecare, numite Ceasuri. Ceasul I, cuprinde primele trei ore ale dimineții (aproximativ între orele 6-9 a.m. în vremea echinocțiilor de primăvară și de toamnă); Ceasul III, cuprinde a doua parte a dimineții (aproximativ între orele 9-12 a.m.); Ceasul VI, cuprinzând al treilea sfert al zilei (amiaza), aproximativ între orele 12-15; Ceasul al IX cuprinde restul zilei, aproximativ între orele 15-18. Și odată cu sfârșitul ceasului al IX-lea începe timpul zilei următoare, care în cultul liturgic este însemnat cu vecernia. Deci vecernia este prima laudă bisericească a zilei. Ziua liturgică este deci intervalul de timp dintre două seri consecutive; Această socotire a timpului poate fi văzută concretizată, de exemplu, în referatul bi­blic al zidirii lumii, unde zilele creației sunt numărate începind cu seara și continuând cu dimineața: „Și a fost seară și a fost dimineață, ziua întâi… Și a fost seară și a fost dimineață, ziua a doua…” (Facere I, 5, 8 ; cf. și Lev. XXIII, 32). Aceasta este tot ce e legat de împărțirea timpului unei zile liturghice. Iar despre cea de a doua parte a întrebării aflăm răspunsul chiar în Sfânta Scriptură: „Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea  … Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul” Sfânta Evanghelie după Luca cap. 23, vers. 44-46.

Cu Doamne ajută și într-un ceas bun în noul an.