Diverse

Iertăm şi ne rugăm unul pentru celălalt. Doamne ajută. 1. „Eli, Eli, lama sabahtani?!” – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai parasit”. Nu pare a fi nici un strigăt de deznădejde aici. Deşi pentru noi oamenii aceste cuvinte par a fi eprimarea deznădejdii. Dacă am sta şi am judeca ca oameni aceste cuvinte ne-am întreba: Ce jale să fi avut Hristos Mântuitorul nostru în inimă când a rostit aceste cuvinte?! Câtă durere şi ce zbucium?! Iubiţii mei. Dar aceste cuvinte nu au fost rostite pentru a ne arăta nouă că Domnul a căzut în deznădejde ci pentru ca apoi să ne arate câtă cuprindere de har şi bunătate este ca să mai aibă suflare în glas spre a deschide cuvânt: „Părinte, iartă-le lor…” (Luca 23, 34)?! Aceste cuvinte sunte legate între el şi trebuie să nu le luăm separat. Deci aceste cuvinte sunt mai degrabă o chemare a Tatălui decât un strigăt de disperare ca să-i fie mai uşoară trecerea. Este ultima rugăciune şi pare a fi cea mai tulburătoare. Şi trebuie şi noi să înţelegem că nu e cuvânt care exprimă deznădejde căci El însuşi este Dumnezeu. Atunci pe cine strigă El. Gândiţi şi voi ce ar dori Domnul să ne înveţe prin aceasta… Las răspunsul necomplet să veniţi fiecare cu ideile voastre. Însă doresc să adaug că părerea mea este cea redată de Cabasila: Domnul ne arată că puterea morţii stă în autonomia ei şi nu are nimic comun cu moartea. Şi Hristos îşi dăruieşte moartea Tatălui şi de aceea în Hristos cea care moare e moartea: „Cu moartea pre moarte călcând”. De atunci, nici un om nu mai moare singur”; Iată care sunt sensurile acestor cuvinte. 2. Trebuie să ne gândim în felul următor. Patriarhul este unul iar noi suntem milioane. Cel care e unul îi poate vedea şi simţi pe toţi depretutindeni, mai ales în duh. Iar noi îl vedem mai greu. Activitatea lui e legată de schimbare de loc. Locurile sunt sute şi mii aşa că puţine şanse avem de al avea în fiecare slujba alături. Dar în duh este posibil mereu. Patriarhia este locul slujbei lui. Dacă nu are alte invitaţii. Iar activităţile lui sunt imense şi bogate. 3. Ascultarea este în funcţie de starea celui de care ascultăm şi a celui care ascultă. Dacă cel de care ascultăm este un mare trăitor şi este exclus să îndemne la păcat sau erezie atunci facem ascultare de el până la infinit. Aşa e învăţătura celor care sunt în Sfântul Munte. Pentru că puţin sunt acolo care ar putea să te ducă în erezie sau păcate. Iar dacă cel de care facem ascultare pare a poticni în cele ale credinţei atunci cu grabă să ne depărtăm de el în ascultarea noastră, dar apropiindu-ne imediat de altul care e cu mult mai stabil în cele ale durabilităţii. 4. Din nou gândirea umană este împătimită. Prin aceste cuvinte Hristos nu vrea să ne arate că el nu îşi asumă latura dumnezeiască ci el vrea să ne înveţe smerenia. 5. Fii în duh suntem toţi. Noi între noi suntem toţi fraţi. Oare nu aşa este? Nu aşa ne învaţă Scriptura? Toţi suntem fraţi întru Domnul. Iar dacă toţi suntem fraţi oare nu suntem şi fiii Domnului? Ca fiu după fire este doar Unul şi acela e Sfânt. 6. Poate ceva ce este bine să facă răul? Ca exemplu îl avem pe Domnul şi cei care sunt născuţi în har după El.

Iertaţi şi rugaţi-vă unii pentru alţii.