viciile sufleteşti

0
0

Bună ziua, părinte, întrebările care urmează sunt oarecum o continuare a primei întrebări: am fost şi sunt o persoană mai retrasă, mai închisă, la şcoală m-am simţit marginalizată, mi-am creat o lume în care sunt numai eu. Am ajuns la 25 ani şi trăiesc aşa, fără a avea un scop, mă simt singură, sunt momente în care mă simt străină în propria casă deşi, nu am nici un motiv, am nişte părinţi deosebiţi, nu înţeleg care e rostul meu pe acest pământ, mă înconjoară gândurile mele, tristeţea mea. Nu am avut grupul meu de prieteni şi nu am reuşit să construiesc o prietenie stabilă şi frumoasă cu nici un băiat, toate au fost aşa 1, 2 zile, 1 săptămână, propuneri indecente şi cu asta se termină totul, eu nu vreau să mă consum pentru aşa gen de relaţie. Am început să cred că e ceva în neregulă cu mine. Voiam să vă întreb, atunci când eşti singur printre oameni, acest lucru este voia lui Dumnezeu, sau ne aranjăm noi viaţa? Ştiu că starea mea sufletească este infimă, neimportantă, comparativ cu alte situaţii, însă a devenit deja o povară pentru mine. Mai am câteva vicii: dacă mă supar îmi trece foarte greu, ştiu că nu e bine, Vă rog să mă iertaţi, îmi vine greu să iert şi ştiu că nu voi fi iertată nici eu, dar cum să scap de viciile acestea! Poate cauza stării mele se ascunde în faptul că sufletul meu greu se smereşte şi propriile mele arme ale necurăţiei (supărarea, lipsa iertării ș.a.m.d.) mă omoară de fapt pe mine? Poate din cauza aceasta mă simt astfel, este precum un vierme care roade în interior. Cel mai mult mi-e milă de părinţii mei pentru că nu am cu ce să-i bucur. Mi-am deschis sufletul şi vă muţumesc nespus de mult pentru toate pildele şi vorbele călduroase, o să mi le notez într-un caiet, sunt întrebări la care căutam de mult răspunsuri şi le-am găsit aici. Vreau să încep o viaţă nouă! Vă rog să mă iertaţi. Dumnezeu să vă binecuvâneze!

  • Domnica a întrebat 13 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Bună să vă fie inima. În primul rând un adevărat creştin nu poate să nu aibă un scop în viaţă. Viaţa pământească a oricărui om se  compune dintr-o serie de scoprui omeneşti puse cap la cap. Unele sunt pe termen lung altele de o durată mică. Şi cei mai mulţi oamnei se înşeală de importanţa acestor scopuri. Scopul vieţii noastre creştineşti este mântuirea! Viaţa pe acest pământ se prezintă – după cum ne mărturisesc Sfinţii Părinţi, asemenea unei punţi peste un fluviu uriaş. Puntea aceasta a fost făcută să ne ajute să traversăm fluviul şi nicidecum să ne facem casă pe ea, adică să ne instalăm confortabil, uitând că, de fapt, noi trebuie să mergem mai departe. Cu alte cuvinte, pe punte vom rămâne puţin timp şi trebuie să privim mereu tărâmul minunat de dincolo de ea, unde trebuie să ajungem şi unde este patria noastră definitivă. De aceea aş zice că d-ră ați uitat de scopul de bază şi vă amăgiţi de acestea lumeşti. Nici căsătoria, nici copiii rezultaţi din ea nu sunt adevăratul scop al vieţii. Şi de aceea de vă doriţi o fericire veşnică, dar şi una aici însoţită de linişte sufletească schimbaţi-vă direcţia în care căutaţi. „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” Domnul aşteaptă să-i deschideţi inima d-ră şi să-l faceţi stăpân definitiv al ei. Şi nu va mai fi loc de singurătate şi tristeţe, de frământări şi îngrijorări. Iar despre notarea ideilor care le găsiţi aici sau în altă parte – nu trebuie să le notaţi, trebuie să trăiţi după ele. Cât despre faptul că vă învinuiți pe sine pentru  starea sufletească pe care o aveți, prin așa numitele ”vicii”, eu le-aș chema altfel: înăsprirea sufletească, care se tămăduiește și topește prin pocăință și lacrimi, smerenie și iertare. Și dacă nu puteți ajunge la ele, gândiți-vă că mâine veți muri, oare nu veți ierta celor ce v-au greșit, ori nu vă veți ruga, plânge și pocăi din suflet cu durere nespusă?! Trebuie să murim zilnic în rugăciune, de vrem să ne renaștem în duh! Și înainte de a ridica rugăciunea către Tatăl, trebuie a ierta oricui, orice, fiind cu gândul: oare eu n-am greșit niciodată?! Fiți sigură: din momentul când veți ierta pe cel greșit și veți avea dragoste, milă pentru oameni – va veni pacea și fericirea în suflet și acel vierme ce vă roade, va dispărea. Să nu vă întristați că ați fost și sunteți singură, căci sub aripa îngerului Domnului vă aflați mereu, cum dar sunteți singură?! Apoi Domnul a spus, că cel ce va dori să trăiască cu adevărat creștinește și să-l urmeze, va deveni străin în fața lumii și nebun pentru lume, precum a fost socotit și El. Așadar, nu vă alarmați și întristați, dar  calea Domnului alegând-o, cu fericire în suflet să fiți, căci cea mai înțeleaptă alegere ați făcut și Domnul vă va fi alături, în toate zilele, până la sfârșitul veacului!                                 

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi
toate acestea se vor adăuga vouă.
Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.