am nevoie de linişte sufletească

Sărut mâna, părinte. Sunt de mulţi ani în Italia şi sunt căsătorita cu un catolic, dar ne-am cununat la biserica noastră ortodoxă. Dar, am rămas fiecare cu religia lui, deşi am încercat să-l conving să luam acelaşi drum, îmi spune mereu, încă nu sunt pregătit, nu mă simt deocamdată. Eu încă sper că va veni ziua aceea mare. Eu sunt la a doua căsătorie, iar el prima religioasă. Eu am doi copii mari căsătoriţi, iar el o fată din prima căsătorie civilă, dar a crescut-o el. După căsătoria noastră băiatul s-a îndrăgostit de fata lui, au căutat să ne ascundă, dar când am aflat era prea târziu, ea aştepta un copil. Au decis să se căsătorească, dar cum biserica noastră ortodoxă nu a acceptat, s-au căsătorit catolic. Acum au al doilea copil, doi copii frumoşi, doi îngeri, ea este o bună soţie şi o bună mamă pentru aceşti copii, dar lipseşte credinţa. Eu cu soţul, ne-am opus mult la început, dar n-am putut face nimic. Ei se împacă bine şi sunt fericiţi împreună, aşa cum îşi doreşte orice mamă. Durerea mea e, dacă mi-ar fi spus de la început eu n-aş fi făcut pasul acesta, de a mă căsători. Aş fi lăsat prioritate fiului meu. Soţul meu este un om bun, muncitor şi mă respectă ca soţie. Acum am aproape 50 ani, iar el 60 ani, e un pic bolnav, are aparat la inimă, iar eu sunt mai bolnavă ca el, deşi sunt mai tânără cu 10 ani. Avem nevoie unul de celălalt, nu pentru nevoi lumeşti ci sufleteşti. Nu ştiu dacă mă exprim prea bine, iertaţi-mi  ignoranţa. Acum durerea mea e aproape vindecată, în privinţa lor, afară de faptul că refuză să meargă la biserică. Acum am o altă durere mai mare ca prima, fiindcă fata mea cea mai mare era, şi este o fată foarte cuminte, credincioasă, n-am avut niciodată o neplăcere din partea ei, iar după terminarea facultăţii, prin intermediul internetului a cunoscut un băiat indian, din New Delli, au vorbit 3 ani prin internet, m-am opus cu toate forţele mele, cu multe lacrimi de suferinţă, dar a fost în zădar. Ea a decis să meargă în India, să facă masteratul acolo, fiindcă a terminat studiile cu medie mare, şi să cunoască acest băiat. S-au cunoscut, s-au plăcut şi au rămas împreună. Acum sunt căsătoriţi civil, a născut şi un băieţel. O mamă trebuie să fie aproape de fii şi când sunt buni şi când greşesc. Eu îi iubesc din profundul inimii mele ca orice mamă. Sunt conştientă că toate sunt pentru păcatele mele, am greşit mult ca mamă, nu mi-am făcut datoria mea de mamă creştină, pentru ei. Recunosc şi-mi plâng greşelile mele toată ziua. Nu există zi, să nu plâng cât l-am supărat pe bunul Dumnezeu, iar el mi-a dat după măsura credinţei mele. Eu am spovedit, mă spovedesc aproape lunar, la duhovnicul meu, încerc să fac şi eu ascultare din ceea ce-mi spune duhovnicul,  dar cu multe ispite şi câteodată cu multă speranţă, dragoste şi curaj. Dar căderi sunt multe, cad şi iar mă ridic. Din toată familia mea numai eu sunt cea care merge în fiecare duminică la biserică. Mă rog pentru toţi, pentru toată familia mea, şi pentru soţul şi nora care sunt catolici. Mă rog pentru sănătatea lor trupească şi sufletească, deşi eu sunt o păcătoasă şi greu mă rog numai pentru mine. Pentru nepoţi, pentru fiica mea din India, care doresc să se cunune religios, şi copilul ei Emanuel să fie botezat. Are deja 40 zile. Eu nu mai sunt contra, şi ei se înţeleg bine, el e un băiat bun, nevinovat. Părinţii lui nu sunt de nici o religie. Ca să se cunune trebuie ca primul el să se boteze. Ginerele este de acord, să se boteze, să se cunune religios şi ca copilul să-l boteze la ortodocşi, dar problema e mare în acest moment pentru mine. Trebuie să-i ajut financiar, să-i aduc aici în Italia, să le asigur toate necesare, strctul necesar pentru început până vor găsi ceva de lucru. Lupt de una singură, nimeni nu mă înţelege din familia mea. Vreau să le fiu aproape, în decizia lor. Eu trăiesc din ajutorul soţului meu, îmi stă foarte aproape, dar nu îndrăznesc să îi cer să mă ajute şi în această problemă. Eu nădăjduiesc că bunul Dumnezeu, nu mă va lăsa şi îşi va face milă cu mine, să nu mor cu lacrimi în ochi pentru această durere. Mi-am dorit să-mi văd fata miseasă în biserică, n-a fost aşa, acum doresc să fie fericită cu familia ei, şi să se cunune în faţa lui Dumnezeu. Ştiu că nu e voie să fie pomenită la sfânta liturghie, dar eu o pomenesc mereu, pentru înţelepciune şi îndreptare. Consider că bunul Dumnezeu, ştie ce doresc, mă ascultă, e rugăciunea de o mamă îndurerată. Vă rog să scuzaţi modul de scriere şi vă rog să-mi daţi o lămurire, un sfat, o rază de soare, care să pătrundă în sufletul meu. Mi-aş dori ca într-o zi să-mi văd familia alături, mergând la sfânta biserică, măcar o dată pe lună, şi să-l cunoască pe Dumnezeu şi pe preacurata lui maică fecioara Maria, şi să înţeleagă cuvintele Mântuitorului care zice „veniţi toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni pe voi” Amin. Aştept răspunsul dumneavoastră şi vă mulţumesc din suflet. Am scris cum am putut, deşi nu ştiu să folosesc calculatorul bine, blagosloviţi.