Sărut mâna, părinte. E adevărat că bătaia e ruptă din rai?
- Cătalin a întrebat 13 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Există o legatăra între bătaie şi rai, doar că este de trebuinţă a defini foarte bine noţiunea numită „bătaie”. Când spunem „bătaie”, nu ne referim aici la chinuri trupeşti epuizante, ori la maltratări corporale lipsite de orice umanitate. De asemenea, „bătaia” amintită aici nu izvorăşte nici din ură, nici din mânie, nici nu este susţinută de o sete de violenţă. ” Bătaia cea bună”, este numită „buna” prin faptul că ea se aplică din dragoste, la vreme potrivită şi cu mult discernământ (cu înţelepciune, iar nu din istinct) spre împlinirea unui scop. Se spune că „din dragoste nu poate izvorî bătaia”, însă ce a făcut Dumnezeu când Adam şi Eva au încălcat porunca, în rai fiind? Oare nu i-a pedepsit, alungâdu-i din rai şi pedepsindu-i a se osteni pe pământ, în nenumărate nevoinţe? Ba da. Deci, după cum la Dumnezeu nu poate exista răutate, vedem că nu din răutate, ci din iubire i-a pedepsit Domnul pe cei dintâi oameni, spre înţeleptire şi îndreptare, ca să nu se înmulţeasca răul. Iar „bătaia cea bună” este o formă de pedepsire. Bătaia a apărut astfel atunci când omul „s-a rupt din rai”. Când a greşit, spre a nu se adânci şi mai mult în greşeli, omul a fost pedepsit. Bătaia nu are nici o legătură cu vieţuirea în rai, însă după căderea lui Adam din rai şi până la sfârşitul lumii, aceasta îşi găseşte locul ei în lume, atâta timp cât nu ajunge unealtă a diavolului, lucrătoare prin patimile oamenilor. „Bătaia”, înţeleasă deci ca act degradant, prin care un om produce deliberat dureri fizice unui alt semen de-al său, fie el copil sau adult, umilindu-l şi atât, este de fapt o lucrare diavolească, manifestând mândria, egoismul şi răutatea celui care bate. Bătaia „cea bună”, cea izvorâtă din dragoste, la vreme şi cu multă înţelepciune, apare ca îndemn, atât în Vechiul Testament, cât şi în cel Nou. „Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare. Tu îl baţi cu toiagul, dar scapi sufletul lui din împărăţia morţii.” (Pilde 23, 13-14). Şi „Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte.” Evrei 12, 5-6. Însă totuşi cea mai bună cale de educare rămâne tot calea dragostei şi a propriului exemplu.
Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Răspunsul tău
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
